Aeroportul Brașov. Reacții după acuzele făcute de Dan Air
Aeroportul Brașov este, se poate spune așa, „casă” pentru Dan Air. Compania aeriană românească a criticat, însă, extrem de dur modul în care decurg lucrurile la Aeroportul Brașov la trei luni și puțin de la inaugurare – Detalii, AICI.
Mulți brașoveni, dar nu numai, au comentat situația în social-media. Iată câteva exemple elocvente postate pe contul de Facebook Mytex – Știri Online Brașov.
Zbor München – Brașov în 15 ore
„Conducerea Aeroportului Brașov e de vină. Mai precis, directorul”;
„Dan Air sunt praf și pulbere”;
„Vezi istoria celor de la Dan Air. Cu zbor München – Brașov în 15 ore. Dovedește cât sunt de serioși ca și companie”;
„Eu zi că Dan Air sunt serioși. Tu ai văzut ce program are aeroportul ăsta (7.00 – 19.00 – n.r.)?”;
„Ce înseamnă sa ai confecții politice, lucrezi pe minus, dar pari că ai profit. Parcă văd ca vine infuzie de capital de la stat, ca și la Blue Air și fac ăia o căruță de bani. Apoi, închid compania asa cum au făcut cu Blue Air”;
Enigme și paradoxuri
„Modalitatea prin care s-a decis alocarea turnului virtual la Arad în detrimentul Bucureştiului (unde ar fi fost controlori suficienţi pentru a putea operaţionaliza Aeroportul Braşov 24/7) rămâne în continuare o enigmă pentru industria aviatică. Ca un alt paradox, Aeroportul Internaţional Arad, care are în medie lunar doar 20 de pasageri, este deschis non-stop, în comparaţie cu Aeroportul Braşov care are un trafic de peste 10.000 de pasageri”;
„În toată această discuție sunt esențiale următoarele întrebări: cine a hotărât și în ce condiții ca turnul virtual să fie la Arad?; de ce s-a ales Aradul și nu Aeroportul Otopeni?; de ce s-a acceptat programul de 12 ore din moment ce Romatsa a avertizat înca din februarie 2022 că pe 15 iunie 2023 aeroportul va putea funcționa numai 12 ore, pentru ca vor fi controlori de trafic disponibili numai pentru 12 ore?”;
„E tare aia cu autofinanțarea Aeroportului Brașov cu o aeronavă. Și din altruism compania cu prețuri mici o aduce pe a doua”;
„Vom intra în istorie cu încă o investiție ratată? Rușine la toată clasa politică din Brașov. Sunteți 0”;
„În programul de iarnă, cursa Roma – Brasov este de noapte. Deci, unde va ateriza?… La București, bănuiesc”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.