Expres

FIN-ECO, precizări la rezultatele Raportului APM privind monitorizarea calității aerului

Referitor la rezultatele Raportului APM privind monitorizarea calității aerului, în perioada 7-14 septembrie, societatea FIN-ECO S.A. face următoarele precizări:

Raportul oficial al Agenției pentru Protecția Mediului și comunicările ulterioare pe acest subiect nu indică o sursă a poluării înregistrată de laboratorul mobil. Cu toate acestea, societatea FIN-ECO este deschisă pentru colaborarea cu autoritățile locale și organismele de mediu, în vederea determinării surselor de poluare. 

Menționăm că societatea efectuează în permanență măsurătorile prevăzute de autorizația integrată de mediu, acestea neindicând, până în prezent, depășiri ale limitelor de poluare impuse de autorități. Mai mult, în data de 07.09, au fost efectuate, de către un laborator independent certificat pentru analize de mediu, măsurători asupra calității aerului, privind parametrii specifici activității, respectiv hidrogen sulfurat, amoniac, monoxid de carbon, dioxid de sulf, metilmercaptan și miros. Rezultatul acestor măsurători a arătat că parametrii specifici activității depozitului de deșeuri se încadrează în limitele admise de legea 104/2011. În prezent, este în curs de elaborare Studiul de impact asupra sănătății populației, ale cărui rezultate vor fi făcute publice la momentul definitivării lui.

Începând de ieri, 18.09.2023, Garda Națională de Mediu a dat startul unei acțiuni de control, pentru verificarea respectării termenelor de îndeplinire a obligațiilor de mediu stabilite de APM Brașov, la încetarea activității de depozitare a deșeurilor pe celula nr. 3 a depozitului. Rezultatele acestor verificări vor demonstra faptul că FIN-ECO S.A. a respectat toate obligațiile legale impuse în această privință. 

Protejarea mediului și a sănătății locuitorilor municipiului Brașov este principala preocupare a societății, în activitatea de gestionare a deșeurilor. Cu toate acestea, rezultatele așteptate pot fi obținute numai printr-o colaborare cu autoritățile locale, care să vizeze calitatea deșeurilor încredințate spre depozitare. Societatea a efectuat investiții necesare reducerii impactului asupra mediului înconjurător, inclusiv prin instalarea unui sistem modern de captare, transport și ardere a gazelor de depozit. Prin acest sistem, 34.000 tone de carbon și 3,5 mil m3 de gaz de depozit sunt eliminate anual, înainte de a ajunge în atmosferă și a provoca un disconfort olfactiv locuitorilor din zonă. 

În concluzie, având în vedere faptul că, în urma tuturor controalelor efectuate, până în prezent, de organele abilitate, nu au fost constatate nereguli în funcționarea depozitului de deșeuri, iar măsurătorile independente arată că activitatea FIN-ECO nu a generat depășiri ale normelor de poluare admise, așteptăm un punct de vedere oficial al autorităților cu atribuții în domeniu, care să indice sursa poluării înregistrate în raportul APM. Până atunci, ne prezentăm, încă o dată, disponibilitatea de a colabora cu autoritățile de la nivelul municipiului și județului Brașov pentru a identifica cele mai bune soluții pentru cetățeni.

P


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button