Bătută de soț la o zi după ce a fost agresată de el și în parcarea unui complex de restaurante din Brașov
O femeie ar fi fost bătută și amenințată de soț la o zi după ce ar fi fost agresată de el și în parcarea unui complex de restaurante din Brașov. Polițiștii fac cercetări în caz.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secţia 4 Poliţie efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «violență în familie». Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că, în data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 06.30, un bărbat şi-ar fi agresat fizic soția și ar fi amenințat-o, în timp ce se aflau pe raza municipiului Brașov.
Mai mult, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul nu era la prima faptă de violență fizică și verbală față de persoana vătămată. Astfel, cu o zi înainte, în jurul orei 21.30, acesta ar fi amenințat-o și agresat-o fizic pe femeie, în timp ce se aflau în parcarea special amenajată din fața unui complex de restaurante din municipiul Brașov”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Florentina Manolache.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.