112

O profesoară din Brașov și-a înjunghiat fiul, apoi a încercat să se sinucidă

O profesoară din Brașov și-a înjunghiat fiul, apoi a încercat să se sinucidă, potrivit observatornews.ro. Femeia de 60 de ani, care ar fi profesoară de matematică, ar fi avut certuri cu bărbatul de 30 de ani, înainte de a comite gesturile șocante.


Din locuinţa lor, aflată în cartierul Tractorul din Braşov, s-ar fi auzit ţipete în timpul nopţii. Fiul femeii este cunoscut cu probleme psihice şi nu este exclus ca aceasta să nu îi fi putut ține piept în urma unei discuţii. Astfel, profesoara ar fi pus mâna pe un cuţit și i-a provocat mai multe răni băiatului său, care a fost dus la spital și operat de urgență. Echipajul medical care l-a preluat pe bărbat a constatat că acesta prezenta „plăgi la nivelul abdomenului, la antebraț și mâna stângă, plăgi care nu-i puneau viața în pericol”, după cum a explicat Steluța Coțiu, director medical al Ambulanței Brașov. El a fost cel care a sunat la 112, pentru a cere ajutor.

Probabil în stare de șoc, profesoara a luat un pumn de pastile, apoi a mers într-o zonă cu cale ferată și s-a aruncat în faţa unei locomotive. Din fericire, ea a scăpat cu viață și a fost transportată la spital, după ce a fost scoasă de sub locomotivă de către un echipaj de la Descarcerare. Vezi și: Femeie descarcerată de sub o locomotivă, în municipiul Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button