Expres

Restricții de trafic pentru reparații la străzi

Restricții de trafic pentru reparații la străzi. Lucrările programate pentru această perioadă sunt în plină desfășurare. Se lucrează în continuare în cartierele Astra, Șchei, Craiter, Brașovul Vechi și la capătul de linie RATBV din Triaj.
În cartierul Craiter se lucrează pe str. Ceferiștilor, Dacia și Pavilioanele CFR. S-au executat lucrări de reparații trotuare, înlocuire borduri, ridicare canale la cotă și reparații carosabil, prin turnare covoare asfaltice.
De astăzi, încep lucrările de asfaltare pe strada Pavilioanele CFR, iar pentru desfășurarea în condiții de siguranță a intervențiilor se vor introduce, secvențial, restricții de circulație. Astfel, linia 37 va avea, în cursul acestei săptămâni, un traseu deviat*, iar circulația riveranilor se va desfășura adaptat condițiilor de lucru. „Le recomandăm locuitorilor cartierului să evite circulația pe această stradă, iar celor care locuiesc în zonă, în măsura în care este posibil, să nu își parcheze mașinile pe zona de carosabil sau să își lase numărul de telefon pentru a fi contactați în cazul în care este necesară mutarea autoturismelor pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare”, spune Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Brașov.
În paralel, firma Valdek Impex, care asigură lucrările de reparații străzi pe lotul 1, execută lucrări de reabilitare peroane la terminalul RATBv din Triaj.
După finalizarea lucrărilor în cartierul Craiter, Valdek va începe lucrări de reparații pe străzile din cartierul Triaj.

Prin ce zone se mai lucrează

Restricții de trafic pentru reparații la străzi. Pe Lotul 2, de care se ocupă asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ, se lucrează în cartierele Șchei, Astra și Brașovul Vechi.
Astfel, compania Recon a început lucrările de reparații pavaj pe str. Fundătura Țibleș și execută lucrări de reparații carosabil cu turnare de covoare asfaltice pe str. Zorilor. După finalizarea lucrărilor de pe str. Zorilor, Recon va începe reabilitarea străzilor LC Babeș și Sarmisegetusa.
De asemenea și RS Activ lucrează în cartierul Astra, pe str. Minerva (prelungire Crinului) unde se execută lucrări de reparații carosabil, cu turnare de covoare asfaltice. În paralel, echipele RS Activ lucrează și la reabilitarea străzilor de legătură dintre strada Lungă și strada De Mijloc, trotuare și carosabil. În acest moment lucrările se desfășoară pe str. Bisericii Române și urmează străzile Nicopole, Școlii și Câmpului.
Toate acestea sunt lucrări de reparații majore, care presupun decapare mecanizată a unor tronsoane unde au apărut gropi, crăpături, văluriri sau burdușiri și turnarea de covoare asfaltice.
În baza evaluării făcute de inspectorii Primăriei, dar și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, pentru anul 2023 s-au stabilit peste 100 de străzi pe care sunt necesare intervenții, de la decaparea mecanizată (frezare) și reparații, la turnarea de covoare asfaltice, refacere pavaj și reparații trotuare. Lucrările sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât acestea să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de rețeliști, cât și de firmele care execută reparațiile asfaltice.
Etapele de reparații majore a străzilor includ: demontarea și remontarea bordurilor, montarea plăcilor din beton pentru așezarea la cotă a capacelor căminelor de vizitare și a grătarelor gurilor de scurgere, lucrări de refacere trotuare, lucrări de refacere fundații (acolo unde este cazul), lucrări de reparații în urma intervențiilor deținătorilor de utilități (dacă este cazul). După finalizarea acestor lucrări urmează așternerea stratului de asfalt.
În paralel, se continuă programul de reparații (,,plombări”) pe străzile unde nu există necesitatea unor intervenții majore.

Unde puteți face sesizări

În acest an, Consiliul Local a aprobat, prin bugetul municipiului, alocarea sumei de 37 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de reparații și întreținere străzi, trotuare și alei.
Informațiile referitoare la programul de reparații poate fi consultat pe site-ul dedicat, https://abc.brasovcity.ro/asfalt, unde pot fi făcute și sesizări referitoare la noi situații ce necesită intervenția sau la calitatea lucrărilor deja executate.
Lucrările de întreținere și reparații străzi sunt împărțite în două loturi, astfel:
Lotul I, SC Valdek Impex:

  • Străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.
    În Lotul I sunt cuprinse toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecțiile.

    Lotul II, asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ:
  • Străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al. I. Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.
    În Lotul II sunt cuprinse toate elementele geometrice ale străzilor Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button