Brașovul e la nivel de „pitici” în fotbal, în comparație cu Sf. Gheorghe / Comentariul fostului arbitru internațional Marius Beudeanu
Brașovul e la nivel de „pitici” în fotbal, în comparație cu Sf. Gheorghe. Atât la nivel de organizare, infrastructură și, mai ales, ca și performanțe, a relatat fostul arbitru internațional Marius Beudeanu.
„De ce se poate la ei și în Brasov suntem de râsul lumii?
Pentru că în Sfântu Gheorghe UDMR nu are opozanți politici, care să boicoteze activitatea sportivă și toată «suflarea» covăsneană a făcut front comun pentru dezvoltarea sportului în comunitate, clubul Sepsi fiind cel mai elocvent exemplu în acest sens!
În Brașov, de aproape 3 ani ne chinuim să scoatem cu forcepsul o echipă de fotbal care, cumva, să poată să pretindă că ar fi continuatoarea defunctei echipe «Steagul Roșu»/ FC Brașov și numa’ nu reușim, din orgolii mărunte, din cauza luptelor politice intestine dintre USR, PNL și PSD și mai ales, din cauza diletantismului, amatorismului, celor care păstoresc orașul și județul.
În timp ce la Sfântu organigrama sportivă cuprinde, în zona managerială, 90% localnici, la noi dl. primar și consilierii locali au adus așa ziși oameni de sport, niște iluștri necunoscuți, din Buzău, din Cluj, din Cugir!!!, din Baia Mare, numai din Brașov, de-ai noștri, să nu fie”, a analizat Marius Beudeanu.
Brașovul e la nivel de „pitici” în fotbal, în comparație cu Sf. Gheorghe
Fostul asistent FIFA brașovean și-a continuat expunerea:
„Așa ceva, atâta lipsă de considerație, de respect, față de toți cei care am amprentat de-a lungul anilor sportul, fotbalul românesc, handbalul, mai rar… Sincer, nu cred că mai există un oraș, de nivelul Brașovului, în țară, în care foști sportivi emblematici să fie tratați cu atât dispreț de către cei aleși să ne reprezinte interesele!
Domnilor decidenți locali, mercenarii vin, vă iau banii, mulți, din bugetul comunității și pleacă, îi doare la bască de suporterii brașoveni, nu le este rușine să iasă pe stradă, pentru că NU îi leagă nimic, exceptând salariile generoase, de acest oraș”.
În continuare, Marius Beudeanu a dat exemplu de… „management sportiv profesionist” la FC Brașov cazul slovenului Adzic plătit cu 40.000 de euro fără să joace un minut într-un meci oficial – Detalii, AICI.
„Așa se manifestă, la noi, managementul sportiv profesionist… și nimeni nu va da socoteală pentru acești bani publici”, a spus Beudeanu, concluzionând: „Nu-i bai, domnilor politicieni, la anul vor fi alegeri și sper ca suporterii sportului brașovean să nu uite că timp de 3 ani, cu bună știință, le-ați refuzat dreptul de a se bucura de sport de calitate în Brașov!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Personajul acesta ‘trebuie tinut in patratica lui’ si nebagat prea mult in seama.Un noportunist frustrat, stresat si stresant. beudeanu pa!