Moartea unei banchere, învăluită în mister
Moartea unei banchere, învăluită în mister
Kristina Baikova, în vârstă de 28 de ani, director executiv la banca rusă Loko-Bank, este cea mai recentă victimă într-un lung șir de morți misterioase ce implică oameni de afaceri de top din Rusia. Tânăra ar fi căzut de la geamul apartamentului său situat la etajul 11 pe bulevardul Khodynsky, din nordul Moscovei, în primele ore ale zilei de vineri, 30 iunie.
În momentul incidentului, directoarea băncii era cu un prieten de 34 de ani, despre care se crede că se numește Andrei. Tânăra și-a invitat iubitul în vizită, iar mai apoi, ar fi urcat pe balustrada balconului și s-a aruncat în gol, după cum a mărturist bărbatul, scrie Daily Mail. Acesta a chemat o ambulanță, dar toate eforturile medicilor sosiți au fost în zadar. Kristina a murit pe loc.
Autoritățile au demarat o anchetă privind circumstanțele în care a avut loc decesul.
Loko-Bank este o bancă comercială rusă fondată în 1994, care se concentrează pe acordarea de servicii pentru sectorul IMM-urilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.