4 cărți care te fac să simți că timpul zboară
Deși vara este anotimpul călătoriilor și al aventurilor, este și un sezon dedicat relaxării, în care timpul pare că se dilată. Indiferent dacă te afli în tren sau avion, ori dacă vei petrece o zi întreagă pe șezlong, de lângă tine nu ar trebui să lipsească o lectură captivantă.
Tocmai de aceea, în articolul de față, vei descoperi câteva carti pe care nu le poți lăsa din mână odată ce le-ai început. Astfel, nu vei simți cum trece timpul și te vei bucura de fiecare secundă petrecută până ajungi la destinația dorită.
Găsești toate aceste titluri, și multe altele, în colecția librăriei online Librex. Bucură-te de reduceri semnificative și livrare rapidă și îți poți petrece vara în compania unor lecturi fascinante, pe care le vei purta în minte și suflet mult timp de acum înainte!
Ipoteza iubirii, Ali Hazelwood
Aproape oricine a auzit până acum de distincția dintre inimă (latura emoțională) și creier (latura rațională), dintre sentimente și gânduri și tot așa. În această dihotomie credea și Olive Smith, aflată în anul III de doctorat la Universitatea din Stanford, preferând întotdeauna să aleagă cu mintea și nu cu inima.
Totuși, perspectiva ei va fi provocată de întâlnirea cu un bărbat străin, pe care îl sărută pentru a-i demonstra prietenei ei că se înșală în ceea ce privește dragostea. Întâmplarea face ca acest bărbat să fie un tânăr profesor care este pe cât de atrăgător, pe atât de arogant.
Să nu te îndoiești de faptul că, până nu deslușești „ipoteza iubirii” alături de Olive, vei putea da drumul din mână acestei cărți! Este o lectură ușoară, plăcută, însă extrem de captivantă!
Reload: Cum să-ți încarci bateriile, Henrik Fexeus, Catharina Enblad
Scopul unei vacanțe este de a te ajuta să te relaxezi și de a-ți încărca bateriile. Indiferent unde te afli, dacă ești într-o țară exotică sau doar în pauza de masă, parcurgerea acestei cărți este esențială. Cei doi autori sunt specialiști în psihologie și te vor învăța cum să îți dai un „restart” ori de câte ori ai nevoie.
Maria a României. Regina care a iubit viața și patria, Adrian Cioroianu, Mihaela Simina
O lectură gândită pentru copii, însă apreciată de cititorii de toate vârstele, aceasta își propune să creeze o apropiere de Regina Maria. Dincolo de titlul său, regina este prezentată încă din primii ani de viață, când a crescut în Marea Britanie, iar mai apoi la tinerețe, când devine o soție și mamă devotată, până când pleacă pe front pentru a-i îngriji pe soldații răniți. O sursă de inspirație și un exercițiu de admirație, povestea reginei va ajunge la inimile tuturor cititorilor.
Iar, dacă te-a prins această modalitate de a ilustra istoria personalităților românești, încearcă și alte cărți din această colecție, precum cele despre Elena a României, Carol al II-lea, Mihai I al României sau Margareta a României.
Pe un drum sau altul, Kara McDowell
Dacă îți plac comediile romantice, nu trebuie ratată lectura unei cărți care te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. Lui Paige Collins îi este constant teamă de faptul că va face alegerea greșită. Însă frica ei nu va mai putea fi ignorată când trebuie să hotărască unde să își petreacă vacanța. Fără a strica finalul, așteaptă-te la o poveste emoționantă, care te va învăța că nu există alegeri greșite și oricine merită să fie iubit așa cum este.
P
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.