Mii de intervenții, în șapte ani de la înființare
Punctul de lucru de la Feldioara al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov împlinește 7 ani. ISU Braşov a luat decizia de a înfiinţa acest punct de lucru pentru reducerea timpului de răspuns, pentru creşterea siguranţei cetăţenilor şi protecţia comunităţii.
„Punctul de lucru a fost înființat pe 21.06.2016 și funcţionează în subordinea Detaşamentului 1 de Pompieri Braşov. La Feldioara sunt operative o ambulanţă SMURD și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
De la înființare, pompierii militari din acest punct de lucru au participat la 5.474 de intervenții, dând dovadă de profesionalism, devotament și curaj în misiunile de salvare a vieților omenești și a bunurilor acestora, a animalelor și a mediului înconjurător. Pe timpul acțiunilor echipajului SMURD au fost asistate 4.815 persoane (3.950 adulți si 865 copii)”, a informat sergent major Bordea Kinga, reprezentant ISU Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.