Delicte

Percheziții (și) în Brașov, într-un dosar de înșelăciune și obținere ilegală de fonduri

Au loc percheziții, în această dimineață, în Brașov și în alte județe, precum și în București.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița pun în executare, în această dimineață, 19 mandate de percheziție domiciliară, în județele Brașov, Dâmbovița, Sibiu, Timiș, Alba, Maramureș, Constanța și în municipiul București, la zece persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, obținerea ilegală de fonduri și înșelăciune.


Perchezițiile au loc sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada iunie 2020 – ianuarie 2021, prin intermediul a șase societăți comerciale, bănuții ar fi solicitat fonduri garantate de stat pentru întreprinderi mici și mijlocii și ar fi falsificat documente, în vederea obținerii de finanțări de la diverse unități bancare, cu intenția vădită de a nu returna împrumutul. Prejudiciul cauzat este de 1.180.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției.


Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button