Școala Gimnazială nr. 30 Brașov se înnoiește / Construcție finalizată înainte de termen
Școala Gimnazială nr. 30 Brașov se înnoiește.
Primarul Allen Coliban a verificat stadiul lucrărilor de construire a unui nou corp de clădire pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 30, din cartierul Tractorul. Investiția face parte din programul municipalității de dezvoltare a infrastructurii educaționale. Deși, conform contractului, lucrările erau prevăzute să se termine la începutul anului viitor, constructorul vrea să le finalizeze până la sfârșitul lunii august, astfel încât noul școlar să înceapă în condiții mult mai bune pentru elevii din cartierul Tractorul.
Școala Gimnazială nr. 30 Brașov se înnoiește
„Este un proiect care, din promisiunile constructorului, va fi gata mult înainte de termen. Avem în vedere să fie gata până la debutul anului școlar, astfel încât Școala 30 să înceapă acest an într-o casă nouă, într-un corp nou de clădire, un corp nou construit de la zero și care oferă foarte multe perspective din punctul de vedere al infrastructurii educaționale: laborator de informatică, bibliotecă, pe lângă sălile de clasă care lipseau. Avem zeci de proiecte de investiții în educație, extinderi de clădiri, mansardări, construiri de corpuri de școală, construiri de săli de sport. Este foarte important să continuăm și să avem în fiecare an astfel de proiecte în execuție, pentru că infrastructura școlară în municipiul Brașov este foarte solicitată. În cartierul Tractorul, Școala 30 este cea mai mare școală, cu cele mai multe cereri de înscriere, și este foarte important să dimensionăm corect infrastructura școlară în cartiere, astfel încât să rezolvăm o problemă de educație, dar și probleme ale orașului care țin de mobilitate și de poluare, de trafic și așa mai departe“, a declarat, printre altele, primarul Allen Coliban, potrivit BrașovCity.ro.
Școala Gimnazială nr. 30 se înnoiește
Noul corp de clădire are un regim înălțime P+2E, cu suprafața construită propusă de 461 mp, respectiv suprafață desfășurată de 1.383 mp, cu 10 săli de clasă, laborator de informatică, un al doilea laborator, bibliotecă, un cabinet medical, grupuri sanitare pentru fete, băieți și persoane cu dizabilități.
Noul corp de clădire va fi lipit, parțial, de corpul existent, așa că accesul dintr-un corp în celălalt se va putea face pe fiecare nivel. În cadrul acestui proiect va fi construit și un lift exterior, pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități.
„Este deosebit de important acest proiect al Primăriei Municipiului Brașov, «Extindere corp nou de clădire Școala 30», un vis al cadrelor didactice și al comunității, de fapt. Ne dorim să oferim o educație de calitate. Este cea mai mare unitate de învățământ din cartierul Tractorul și îi așteptăm cu mare drag pe părinți și pe copii alături de noi“, a precizat Pompilia Tișulescu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 30.
Școala Gimnazială nr. 30 se înnoiește
„Facem toate eforturile să finalizăm lucrările pentru ca noul an să poată începe în acest corp nou, iar copiii din cartier să beneficieze de toate dotările moderne care vor fi în acest corp nou de clădire. Suntem avansați cu lucrările, adică acum suntem la partea de arhitectură interioară, tencuieli, respectiv șapele au fost turnate, partea de instalații este pusă la punct, vom trece la partea de finisaje interioare, punem ferestrele, după care ne ocupăm efectiv de partea de dotări. Ne-am propus ca noul an școlar să înceapă și în acest corp de clădire”, a adirmat și Lucian Silistră, reprezentantul constructorului.
Școala Gimnazială nr. 30, aflată pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 4, este una dintre cele două școli care deservesc cartierul Tractorul. Este una dintre cele mai mari din municipiul Brașov, cu aproximativ 1.300 de elevi.
Detalii contract
Executant: SC Stadi Design SRL, cu subcontractanții SC Damelectroterm VB SRL, SC Diandica Instal SRL. SC Ideal Sisteme Integrate SRL, SC Termoprot SRL;
Durata lucrări: 18 luni;
Valoarea contractului: 4.954.780,74 lei fără TVA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.