„Delictele silvice, o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov”
„Delictele silvice, o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov” – au transmis astăzi reprezentanții inspectoratului.
În cursul anului 2022, pe linie silvică, polițiștii brașoveni au desfășurat aproximativ 1.200 acțiuni, fiind verificate 1.432 mijloace de transport și 105 societăţi comerciale.
„În urma controalelor efectuate, au fost aplicate nu mai puțin de 471 sancțiuni contraveționale, în valoare de aproximativ 700.000 lei și a fost dispusă confiscarea a peste 2.000 mc. material lemnos, în valoare de aproximativ 540.000 de lei.
Conform unor date statistice privind problematica delictelor silvice la nivel național, în județul Brașov au fost înregistrate 594 dosare penale, iar dintre acestea o pondere însemnată o reprezintă infracțiuni de sustragere a materialului lemnos pentru nevoi subzistente. În astfel de cazuri identificate, polițiștii au constatat că lemnul sustras nu se regăsea în cantități semnificative.
Aceleași date relevă faptul că volumul de masă lemnoasă tăiată fără drept, în cursul aceluiași an, este de aproximativ 3 000 m.c., ceea face ca județul Brașov să nu se regăsească în primele 10 poziții din țară”, se arată într-un comunicat remis astăzi de Poliția Județeană Brașov.
„Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov a desfășurat activități intense pentru prevenirea, combaterea tăierilor și transportul ilegal de masă lemnoasă din fondul forestier de stat și privat, existent pe raza administrativ-teritorială a județului Brașov, în colaborare cu Direcția Silvică Județeană Brașov, Garda Forestieră Brașov și ocoalele silvice de stat sau de regim.
Aici legislația silvică a suferit modificări în cursul ultimilor ani, astfel încât fapte care în legislația anterioară erau prevăzute ca și contravenții, în prezent acestea sunt incriminate ca infracțiuni.
Constatarea abaterile silvice reprezintă și va reprezenta în continuare o preocupare constantă a polițiștilor brașoveni, indiferent de cantitatea de material lemnos tăiat fără drept”, au adăugat reprezentanții IPJ Brașov.
Potrivit acestora, România deține aproximativ 6.607.000 hectare de pădure, din care județul Brașov are aproximativ 205.400 hectare. Dintre acestea, la nivelul județului Brașov aproximativ 158.700 hectare aparțin statului român, iar aproximativ 46.700 sunt în proprietatea persoanelor fizice și juridice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.