Gabriel Partin, braşoveanul care a făcut performanță în karate, kickboxing și fitness
Gabriel Partin se poate lăuda cu o carieră frumoasă în mai multe discipline. Multiplu campion naţional la karate Ashihara, braşoveanul a trecut mai apoi la kickboxing, după care s-a dedicat competiţiilor de fitness. Acum, Gabriel Partin se ocupă de pregătirea fiului său, despre care spune că „sper să îmi calce pe urme”.
„De mic copil am fost pasionat de karate. Cred că Jean-Claude Van Damme a avut un rol important în cariera pe care am avut-o. Filmele cu el au avut un impact şi m-au motivat. Am început să practic Ashihara karate la 16 ani şi visul meu a fost să obţin centura neagră. Am făut şi performanţă. Doi ani la rând am fost campion naţional în proba de kumite, categoria -75 kg. Totodată am luat şi trofeul pentru cel mai tehnic luptător. Până la urmă, mi-am îndeplinit şi visul şi am centura neagră cu 2 dani. Apoi, am avut o încercare în kickboxing, am luptat în mai multe gale, după care am trecut la competiţiile de fitness, unde am ocupat locul 8 la Mister Universe fitnessmodel la Londra, în 2008 şi locul 6 la Campionatul European la Fitness, tot la Londra. O experienţă plăcută pentru mine”, a declarat Gabriel Partin.
„În prezent, sunt instructor personal de fitness și kickboxing. Îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii, să îi îndrum spre un mod de viaţă sănătos. Să motivez adolescenți și nu numai. Am şi un băieţel, David, care sper să îmi calce pe urme. Văd că îi place. Lucrăm împreună acasă, mai vine şi la sală”, a mai spus Gabriel Partin.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.