FC Brașov – transferuri pentru promovare / 2 nume
FC Brașov – transferuri pentru promovare.
Conducerea echipei „galben-negre” a început să discute cu diverși fotbaliști pentru a-i convinge să semneze. „Ținta” este CS Mioveni, grupare ca și retrogradată din Liga 1. Dacă despre interesul față de Bogdan Rusu v-am relatat (Detalii, AICI), și alți doi jucători de la trupa argeșeană sunt în vizorul formației susținute financiar de Primăria Brașov.
FC Brașov – transferuri pentru promovare
Dacă l-a „pierdut” pe Gabi Tamaș, care preferă să continue la Concordia Chiajna, antrenorul Dan Alexa vrea să-i aducă de la Mioveni pe Adrian Scarlatache (foto) și Ionuț Balaur.
Primul are 36 de ani și a jucat în carieră, printre alte cluburi, la Dinamo și la Khazar Lnkaran, în Azerbaidjan. În țara amintită, are o Cupă și o Supercupă câștigate, în 2011, respectiv 2013. Scarlatache a bifat și 2 meciuri pentru reprezentativa de tineret a României.
Ionuț Balaur are 33 de ani. Și el este fundaș. În perioada 2006-2014 a activat la FC Vaslui. A mai trecut, în carieră, pe la CS Otopeni, ASA Tg. Mureș și FC Voluntari.
De subliniat și faptul că la FC Brașov mai sunt datorii (semnificative) neonorate…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.