Tentativă de viol în scara unui bloc, în județul Brașov
Tentativă de viol în scara unui bloc, în județul Brașov.
„S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană care a dobândit calitatea de inculpat cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de infracțiuni de tentativă de viol, prevăzută de art. 32 Cod Penal raportat la art. 218 alin. (1) Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod Penal, situația de fapt fiind următoarea:
În amiaza zilei de 20 aprilie 2023, o persoană de sex masculin în vârstă de 22 de ani a pătruns în scara unui bloc din municipiul Codlea, județul Brașov, unde a încercat să întrețină raporturi sexuale neconsimțite cu o persoană de sex feminin în vârstă de 71 de ani, acesta părăsind locul faptei deoarece locatarii de bloc au fost alertați de țipetele victimei.
La data de 21 aprilie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile”, au informat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, pe bază de probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.