Localnic împușcat în timpul unor violențe în Cuciulata, județul Brașov
Violențe în Cuciulata (jud. Brașov), azi-noapte! Un localnic a fost împușcat în picior, în timpul unui scandal ce a izbucnit la Căminul Cultural.
„În data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 02.30, o patrulă formată din doi jandarmi a fost sesizată cu privire la faptul că un grup de persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice provoacă scandal și agresează mai multe persoane care se află în interiorul Căminului Cultural din localitatea Cuciulata.
Patrula de jandarmi s-a deplasat de urgență la fața locului. Din primele estimări, în conflict erau implicate aproximativ 14 persoane.
La un moment dat, a avut loc o pană de curent, moment în care majoritatea participanților au ieșit în curtea imobilului, iar persoanele recalcitrante au început să adreseze injurii forțelor de ordine, unul dintre jandarmi fiind lovit de un bărbat.
În încercarea de aplanare a conflictului, jandarmii au folosit spray-ul iritant lacrimogen, fără a se reuşi calmarea situaţiei, grupul devenind mai agresiv“, au informat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.
„În acel moment, unul dintre jandarmi, după efectuarea somației, a tras un foc de avertisment în plan vertical. Pentru că existau agresiuni față de forțele de ordine, jandarmul a tras cu arma asupra unuia dintre agresori, glonțul lovindu-l pe acesta în zona piciorului.
La fața locului a fost solicitată o ambulanță. Până la sosirea echipajului medical, cei doi jandarmi i-au acordat primul ajutor bărbatului, aplicându-i un garou. Acesta a fost ulterior transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Facem precizarea că bărbatul se află în afara pericolui”, au adăugat reprezentanții IJJ Brașov
Cazul a fost preluat de polițiști pentru continuarea verificărilor. De asemenea, sub coordonarea procurorului de caz, se fac cercetări pentru infracțiunea de ultraj.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
A gresit fundamental jandarmul, trebuia sa-i traga in cap nu in picior, boratului jegos si derbedeu! Asta-i singura solutie sa mai aducem tara asta pe linia de plutire!