Expres

Copiii din Brașov sunt invitați la vânătoare de dulciuri

Copiii din Brașov sunt invitați la vânătoare de dulciuri. O activitate de Paști mai puțin obișnuită la noi este propusă astăzi celor mici. O vânătoare de dulciuri, nu doar de ouă (chiar dacă de ciocolată). Această activitate, care este inițiată de brașoveanca Ramona Ioana Turturică, va avea loc de la ora 14.00, în zona de agrement Lacul Noua.
„Activitate pentru copii de Paște!!! 16 Aprilie 2023, în prima zi de Paște, iepurașul va ascunde în zona de agrement Lacul Noua, punguțe cu dulciuri. Copilașii însoțiți de părinți și bunici sunt așteptați la ora 14.h00, la vânătoarea de dulciuri. Fiecare copilaș pleacă acasă cu tot ce găsește. Dulciurile sunt asigurate de oameni cu suflet mare”, a scris inițiatoarea pe Facebook.

Copiii din Brașov sunt invitați la vânătoare de dulciuri. Una dintre cele mai îndrăgite tradiţii de Paşti pentru copiii de peste Ocean (de fapt, este o tradiție de origine germanică) este „The egg hunt” – „Vânătoarea de ouă”.
Aceasta este un joc pentru copii (și nu numai) organizat în ziua de Paşti sau în preajma acestei sărbători. Adulţii ascund în iarbă, în jurul casei, în casă sau chiar în mașină ouă colorate, iar copiii pornesc în căutarea lor, acțiunea lăsându-se, bineînțeles, cu râsete, distracție și voie bună.

Citiți și:

Vânătoare de ouă, la Dino Parc


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button