Expres

Radu Andrei Tudor, tot la pupitrul știrilor

Radu Andrei Tudor, tot la pupitrul știrilor

Jurnalistul Radu Andrei Tudor, care a lucrat din 2019 la TVR, va fi prezentatorul Jurnalului Kanal D2, odată cu lansarea noii televiziuni din portofoliul Grupului Dogan Media Internaţional, ce va începe să emită pe 2 aprilie, de la ora 21.00.

Mă aflu în faţa celei mai mari schimbări profesionale. Sunt onorat să fac parte din echipa Kanal D2, să mă alătur acestui nou post TV din portofoliul unui Grup media puternic, cu o evoluţie extraordinară în cei 16 ani de existenţă.

Am crezut în proiectul Kanal D încă din ziua lansării acestui post TV, în martie 2007. De atunci mi-a trecut prin minte că mi-ar plăcea să fiu şi eu în acea echipă. Lucram la acea vreme la o televiziune locală, în oraşul natal, Piatra Neamţ, şi urmăream cu mari emoţii deschiderea noii staţii TV.

Iată că suntem în 2023 şi mi se împlineşte o dorinţă din adolescenţă. Am întâlnit aici, la Kanal D2, oameni pe care parcă ii cunosc de multă vreme, cu care am rezonat de la primele minute de conversaţie. E o bucurie să fiu alături de telespectatori de la pupitrul Ştirilor Kanal D2, îndeplinindu-mi misiunea nobilă de a le aduce, mereu cu responsabilitate, informaţia relevantă, imparţială, corectă”, a spus Radu Andrei Tudor.

 Radu Andrei Tudor, tot la pupitrul știrilor.

The News Man va fi în continuare activ pe contul de Tik Tok, unde voi merge mai departe cu live-urile şi ştirile cu care deja i-am obişnuit pe urmăritorii mei!”, a adăugat Radu Andrei Tudor.

Duminică, 2 aprilie, Radu Andrei Tudor se va afla la pupitrul „News Time”, de la ora 21.00, urmând ca telespectatorii să îl poată urmări apoi de luni până vineri de la ora 21:00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button