Expres

Mihai Morar a fost la cabana Capra cu câteva ore înainte să fie lovită de avalanșă

Mihai Morar a fost la cabana Capra, din munții Făgăraș, chiar cu câteva ore înainte de avalanșa care a lovit clădirea. Avalanșa de sâmbătă seară a acoperit maşinile aflate în parcarea cabanei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube. La cabană erau 60 de turiști în acel moment.

Mihai Morar a fost la cabana Capra…

„Aceste fotografii sunt făcute (…) în fața Cabanei Capra din Munții Făgăraș cu câteva ore înainte de a fi lovită de avalanșă. Am urcat Transfăgărășanul până la capăt de drum pe o vreme de poveste, ningea cu fulgi mari, care dansau, nu viscolea, omătul scârțâia sub roți. Am mers aproape tot drumul cu geamul crăpat, în mașină intra un aer rece care îți oxigena tot sângele din organism, nu un ger care să ți-l înghețe. Sus, la Capra, era o liniște și o sfințenie de vreme. Ne-am scuturat bocancii de zăpadă, am intrat în cabană pentru un espresso și niște papanași cu gem de afine (…). La plecare, le-am mulțumit cabanierilor pentru clipa asta magică trăită în golul alpin al Făgărașilor și ne-am despărțit cu un «Doamne-ajută!».

„Atât de sensibilă e linia dintre «liniștea sfântă» și urletul fricii”

Câteva ore mai încolo, au fost treziți din visele adânci de două bubuituri asurzitoare. Una le-a îngropat mașinile din parcare. Cealaltă le-a lovit chiar adăpostul. A spart geamurile cabanei Capra și a intrat în camere. În miezul nopții, avalanșa plecase de pe versantul din față (view-ul superb, cum îi spun turiștii) și a parcurs 2 kilometri (încearcă să-i parcurgi pe jos) până la destinația finală. Cu câteva ore înainte făcusem aici cele mai frumoase poze, cum a zis Ștefan.

Atât de subțire e granița dintre «lumina perfectă» și întunericul vieții. Atât de sensibilă e linia dintre «liniștea sfântă» și urletul fricii. De aceea, nimic nu e mai scump pe lumea asta decât prețul unei clipe. Clipa e luxul suprem pe care ni-l putem permite. Altă șansă nu avem în viața asta… decât să învățăm să trăim preț de o clipă”, a scris Mihai Morar într-o postare, pe contul său de Facebook.

Vezi și:

Cabană lovită de o avalanșă de mari dimensiuni (foto)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Doar ca fapt divers, circulația nu era oprită pentru mașini? Ce căutau tigăile ălea acolo?
Cât despre waxerul de morar, nu plângea nimeni dacă-l lua gaia.

Back to top button