Expres

Mănuși speciale pentru a răsfoi o carte foarte rară

Mănuși speciale pentru a răsfoi o carte rară. Braşovenii şi turiştii sunt invitaţi astăzi să admire volumul de poezii al lui Mihai Eminescu, apărut în 1944 la „Cartea Românească”. Sub îngrijirea lui Menny Toneghin, volumul are 150 de desene în tuş realizate de pictorul şi graficianul Aurel Bordenache. Albumul, aflat în colecţia bibliotecii, face parte dintr-un tiraj limitat azi. S-au păstrat foarte puţine exemplare, deoarece la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial depozitul „Cartea Românească” a fost bombardat şi mare parte din exemplare au fost distruse.
Volumul de poezii este scos foarte rar și prezentat publicului. Care de data aceasta îl va putea admira, atinge și răsfoi, cu mănuși speciale.
Momentul prezentării va include și o cercetare, în premieră, despre Aurel Bordenache, la ora 17.00.
Prezentarea va avea loc la Banca de Cultură Apollonia Hirscher. Face parte dintre evenimentele dedicate astăzi aniversării lui Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale.
Aurel Bordenache (n. 17 septembrie 1902, Huşi – d. 1987) a fost un pictor, sculptor şi grafician român. Din memoriile sale aflăm că era rudă, din partea mamei, cu poetul Mihai Eminescu. Artistul a studiat la Iaşi, Bucureşti şi la Şcoala Naţională Superioară de Arte Frumoase din Paris, Franţa. Bordenache a lucrat ca pictor şi gravor pentru Casa Regală a României.
Despre cartea deţinută de bibliotecă şi artistul care a ilustrat-o veţi afla mai multe informaţii de la Daniel Nazare, directorul Bibliotecii Județene. El va răspunde curiozităţilor şi întrebărilor, în cadrul evenimentului dedicat poetului, organizat de Primăria Braşov și Biblioteca Județeană „George Barițiu” la Banca de Cultură Apollonia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Mănuși speciale pentru a răsfoi o carte foarte rară […]

Willy
1 an în urmă

Astea ne trebuie si noua cand rasfoim brosurica iubitoare de putinisti antivaccinisti. Manusi speciale sa nu ne murdarim de rahatul intins de latraul putinist. Si un cleste de rufe la nas. Ca pute ra u aici.

Raoke
Răspunde la  Willy
1 an în urmă

Boschete, care a fost ultima carte pe care ai silabisit-o? Si nu socoti, te rugam, ABECEDARUL.
PS De ce le tot iei apararea turnatorilor, aurolac? Ai afinitati cu ei? Nu radeti unii de altii in ”breasla” asta a voastra?

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare