Expres

Retragerea cu torțe a încununat sărbătorirea la Brașov (video)

Retragerea cu torțe a încununat sărbătorirea Zilei Naționale la Brașov. În ciuda vremii neprietenoase, mii de braşoveni au participat joi la festivitățile dedicate Zilei Naţionale a României.
Mai întâi, în Piața Unirii din Șchei a avut loc ceremonia organizată de Junii Brașovului, unde s-au depus coroane în memoria celor care au luptat pentru unirea Transilvaniei cu România. Au participat, printre alţii, prefectul judeţului, Cătălin Văsii, subprefectul Lucian Pătraşcu, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, dar şi primarul municipiului Braşov, Allen Coliban.
Apoi, pe Bulevardul Eroilor au defilat, prezentând onorul celor prezenți, 350 de militari și 50 de vehicule speciale din partea Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne. Aeronavele aparținând Aeroclubului Teritorial „Iosif Șilimon” Brașov au survolat coloana militară de la sol, încântând privitorii.
La eveniment au participat oficialitățile, printre care prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, primarul Braşovului, Allen Coliban, viceprimarul Sebastian Rusu, parlamentari, consilieri locali şi judeţeni.

„La mulți ani tuturor românilor şi celor care iubesc România!”

În timpul ceremoniei, prefectul judeţului a dat citire mesajului premierului României, Nicolae Ciucă.
După ceremonie, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat că „Astăzi este ziua noastră, a tuturor românilor! Este ziua în care, acum 104 ani, înaintașii noștri trăiau emoția puternică a îndeplinirii idealului național, visat de generații întregi – acela de a fi liberi și uniți într-o Românie prosperă și puternică!
1 Decembrie este despre solidaritate, despre coeziune în jurul unor obiective comune, despre omagiul de recunoștință adus memoriei tuturor celor care au contribuit la făurirea Marii Uniri de la 1918, la formarea statului național român și a spiritualității sale.
Numai împreună, implicați și determinați, vom reuși să facem o Românie, așa cum și-o doresc tinerii noștri!
Să ne lăsăm inspirați de puterea și viziunea înaintașilor și să ducem mai departe acest prețios tezaur pe care l-am primit! (…)
La mulți ani tuturor românilor şi celor care iubesc România!”.

„Brașovul este o mică Românie”

La rândul său, primarul Braşovului, Allen Coliban, a declarat: „Brașovul este o mică Românie, în foarte multe privințe. Suntem inima geografică a țării. Suntem leagănul limbii române, locul primei școli românești și al primei cărți tipărite în graiul nostru. Aici au fost scrise versurile și tot aici s-a cântat pentru prima dată imnul național. Totodată, Brașovul este cel mai bun exemplu de multiculturalitate și de conviețuire în armonie, peste secole și până în prezent. Brașovul a devenit casă nu doar pentru etniile care l-au dezvoltat și apărat împreună, ci și pentru zeci de mii de români de pretutindeni, care s-au mutat aici în ultimii ani.
De-a lungul istoriei, Brașovul a contribuit cu fiii și cu armele sale la apărarea meleagurilor și ființei neamului românesc, având un rol important în momentele cheie ale istoriei – Unirea lui Mihai Viteazul, Revoluția de la 1848, Războiul de Independență, înfăptuirea Marii Uniri, Războaiele Mondiale și Lupta Anticomunistă.
(…) ziua Marii Românii, de aici, din Brașov, vă urez: La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor! La mulți ani, Brașov!”.

Marș triumfal

Retragerea cu torțe a încununat sărbătorirea Zilei Naționale la Brașov. Pentru cinstirea Zilei Naționale a României și în memoria militarilor care au făcut sacrificiul suprem, seara a avut loc o retragere cu torțe (video). În acompaniamentul muzicii militare a Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”. Mii de oameni i-au aplaudat pe parcurs.
Torțele au fost aprinse în apropiere de Biserica Neagră. Itinerariul de deplasare a însemnat marșul pe jos pe Strada Mureșenilor-Bulevardul Eroilor-Strada Castanilor. Retragerea cu torțe s-a încheiat în incinta comandamentului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.
Detașamentul de retragere cu torțe a fost comandat de maiorul Cătălin Baiu, a precizat
Ofițerul de Informare și Relații Publice locotenent Gabriel Constantin. Detașamentul a cuprins 200 de militari aparținând Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, Batalionului 206 Artilerie „General Mihail Lăcătușu”, Batalionului 228 Apărare Antiaeriană „Piatra Craiului”, Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” și ai Inspectoratului Pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button