Firmă din Brașov, prinsă cu un transport ilegal de 500 kg de somn. Autoritățile au confiscat marfa și duba
Un transport ilegal de aproximativ 500 kg de pește somn, fără documente de proveniență, a fost descoperit astăzi, 1 aprilie, la punctul fix de control din localitatea Cataloi, județul Tulcea, într-o acțiune comună a Gărzii Naționale de Mediu și IPJ Tulcea.
Nu au putut fi prezentate documente de proveniență
„În data de 01.04.2026, în cadrul unei acțiuni desfășurate împreună cu reprezentanții IPJ Tulcea, la punctul fix de control din localitatea Cataloi, a fost oprit pentru verificare un autovehicul (BV 24 ADO) care transporta aproximativ 500 kg de pește din specia somn, fără documente de proveniență.
Din verificările efectuate, a rezultat că peștele provenea din Italia, fiind achiziționat de o firmă din Brașov și urmând să fie valorificat prin intermediul unor operatori din Tulcea, fără existența unor documente legale reale care să justifice proveniența și trasabilitatea.
Întreaga cantitate de pește a fost confiscată și predată unui operator autorizat, iar pentru mijlocul de transport s-a dispus măsura indisponibilizării în vederea confiscării. Fapta intră sub incidența legislației penale specifice”, informează Garda de Mediu.
Produse fără trasabilitate
„Nu vorbim doar despre un transport fără acte, ci despre o încercare clară de a introduce pe piață produse fără trasabilitate, printr-un lanț comercial construit pe documente inexistente sau nereale.
Suntem în teren și verificăm fiecare verigă implicată. Astfel de practici afectează atât resursele naturale, cât și operatorii corecți care respectă legea.
Acțiunea este în desfășurare, iar la final vom veni cu un tablou complet al situației și cu măsurile dispuse”, a declarat Marius Niță, Comisar General Adj. al Gărzii Naționale de Mediu, cel ce coordonează din teren intreaga acțiune.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.















