112

Accident cumplit în Cluj: cinci morți, printre care doi adolescenți

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs luni dimineață în comuna Sânpaul, județul Cluj, unde cinci persoane și-au pierdut viața, printre acestea aflându-se și doi minori.

Potrivit primelor cercetări, un bărbat de 38 de ani, din Florești, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe contrasens într-o curbă, unde ar fi acroșat partea din spate a unui camion. Ulterior, mașina s-a izbit frontal de un alt camion care circula regulamentar din sens opus.

Impactul a fost devastator, iar cele cinci persoane aflate în autoturism au murit pe loc. Echipajele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face decât să constate decesul victimelor.

La intervenție au participat pompieri, echipaje SMURD, ambulanțe, dar și elicopterul SMURD de la Jibou. Șoferii celor două camioane au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma accidentului, traficul rutier în zonă a fost complet blocat, circulația fiind deviată. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Toate victimele erau de sex masculin. Acestea lucrau în construcţii şi erau în drum spre şantier când s-a întâmplat accidentul. 
Au decedat șoferul şi fiul său în vârstă de 17 ani, un cumnat, cu băiatul său de 16 ani şi un bărbat de 27 de ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button