Expres

FOTO. Controale ANPC în toată țara: amenzi de peste 5,8 milioane de lei în doar cinci zile

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au desfășurat, în perioada 2–6 martie 2026, o amplă acțiune de control la nivel național, în cadrul căreia au fost verificați peste 1.700 de operatori economici.

În urma controalelor, inspectorii au descoperit numeroase nereguli, în special în blocurile alimentare și în zonele de recepție a mărfurilor, fiind constatate probleme grave de igienă, întreținere a spațiilor și respectare a condițiilor de depozitare și manipulare a alimentelor.

Amenzi de milioane de lei

Potrivit ANPC, în urma verificărilor au fost aplicate:

  • 1.167 de amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 5,81 milioane de lei;
  • 894 de avertismente;
  • oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste 260.000 de lei;
  • oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 2,09 milioane de lei;
  • suspendarea activității pentru 40 de operatori economici, până la remedierea deficiențelor.

Probleme grave de igienă și produse expirate

Printre cele mai frecvente nereguli descoperite de comisarii ANPC se numără:

  • blocuri alimentare neîntreținute corespunzător, cu mucegai, murdărie și igrasie;
  • depozitarea necorespunzătoare a materiei prime;
  • pavimente degradate, cu acumulări de reziduuri alimentare și lichide;
  • prezența insectelor în spațiile unde se manipulează alimente;
  • utilizarea unor echipamente și ustensile uzate sau ruginite;
  • produse alimentare expirate sau depreciate calitativ;
  • carne cu starea termică modificată;
  • prestarea serviciilor în spații neautorizate.

Reprezentanții ANPC au transmis că astfel de controale vor continua și în perioada următoare pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor și menținerea standardelor de siguranță alimentară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button