VIDEO. Percheziții și audieri după mai multe spargeri în stațiunea Predeal
Au avut loc mai multe percheziții și audieri, săptămâna aceasta, în județul Brașov, după o serie de spargeri înregistrate în stațiunea Predeal. În urma acțiunilor, un bărbat de 51 de ani, din Râșnov, a fost reținut pentru 24 de ore, apoi a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări pentru furt calificat, după seria de infracțiuni înregistrate la sfârșitul anului 2025, în Predeal.
„Cercetările au fost demarate de polițiști în luna decembrie a anului trecut, ca urmare a unor sesizari cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, în mai multe imobile situate în stațiunea Predeal, de unde ar fi sustras diferite bunuri.
Astfel, la data de 17 februarie a.c., în continuarea cercetărilor și pentru completarea materialului probator, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran și Poliției Stațiunii Râșnov, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în comuna Bran și orașul Râșnov, din județul Brașov, în vederea identificării și ridicării mai multor categorii de bunuri pe care persoanele bănuite le-ar fi sustras sau le-ar fi folosit în activitatea infracțională.
Șase persoane audiate, una arestată preventiv
Totodată, 6 persoane au fost conduse la sediul Poliției Stațiunii Predeal în baza unor mandate de aducere, iar după administrarea materialului probator, față de un bărbat, de 51 de ani, din orașul Râșnov, a fost dispusă măsura reținerii și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cursul zilei de astăzi, 18 februarie a.c., bărbatul a fost prezentat de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, informează Poliția Brașov.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






