200 de oameni au petrecut ca odinioară: „Bal cu coșul” a readus farmecul tradițiilor în Țara Făgărașului
Comunitățile din Țara Făgărașului demonstrează că tradiția poate fi trăită, nu doar povestită. 200 de oameni au participat la „Bal cu coșul”, o petrecere care readuce în actualitate spiritul șezătorilor de altădată, prin bucate împărțite, jocuri populare și cântece.
Potrivit organizatorilor, „Bal cu coșul”este o petrecere autentică, nu o simplă reconstituire folclorică, unde oamenii din mai multe sate ale zonei se adună, se cunosc mai bine și reînvie împreună obiceiuri care altfel riscă să se piardă.
Îmbrăcați în haine de sărbătoare, participanții au venit cu coșuri dichisite cu ștergare țesute, pline cu bunătăți tradiționale, pe care le-au pus la comun. Au cântat și au jucat până târziu, „de-au rupt pingelele”, într-o atmosferă care a întărit legăturile din comunitate.
Beclean, prima gazdă
Prima gazdă a evenimentului organizat de Asociația Iia Călătoare, împreună cu Mândra Project – două inițiative dedicate revitalizării patrimoniului imaterial din Țara Făgărașului – a fost comunitatea din Beclean. Participanții au fost primiți la Căminul Cultural din sat, alături de Ansamblul Junii Becleanului și cu participarea tinerei interprete de muzică populară Elena Pirău.
Invitat special a fost Mihai Teacă. Artistul, implicat activ în organizare, a coordonat repetițiile cu copiii instrumentiști din ansamblu pe parcursul mai multor zile și a construit un repertoriu care a purtat participanții prin toate regiunile istorice ale țării – din Banat în Maramureș, din Oltenia în Moldova. Pentru copii, experiența a fost o lecție despre identitate națională, diversitate culturală și patrimoniu comun.
Seara a culminat cu un moment emoționant, rar întâlnit astăzi: 200 de oameni și-au unit vocile în cântece de șezătoare, readucând la viață amintiri peste care s-a așezat praful timpului.
Urmează ediția din 2027
Participanții au stabilit deja gazda pentru ediția din 2027 a „Balului cu coșul”: comunitatea din Sâmbăta de Jos.
Până atunci, în vara acestui an, comunitățile implicate vor organiza cea de-a doua ediție a evenimentului „Zi de Târg la Făgăraș”, care a înregistrat un succes neașteptat anul trecut.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







