Persoană decedată pe un traseu montan din județul Brașov
Un eveniment tragic a avut loc astăzi pe un traseu montan din zona Zărneștiului, în Masivul Piatra Craiului. O persoană în vârstă de 55 de ani a decedat după ce a intrat în stop cardio-respirator în timp ce se afla pe traseul de urcare de la Fântâna lui Botorog spre Poiana Zănoaga.
Patrula Salvamont Zărnești, formată din trei salvatori montani, dintre care doi paramedici, a ajuns la fața locului în aproximativ 10 minute de la solicitarea ajutorului. A fost solicitat și sprijin aerian prin Punctul de Operare Aeromedicală Brașov, fiind inserat un medic de urgență în apropierea zonei incidentului. De asemenea, alți opt salvatori montani au intervenit terestru.
În ciuda eforturilor susținute depuse de toate echipele implicate, victima nu a mai putut fi salvată. Trupul neînsuflețit a fost coborât la Fântâna lui Botorog, de unde a fost preluat de reprezentanții IML și de Poliția Orașului Zărnești.
Reprezentanții Salvamont Zărnești au transmis mulțumiri tuturor structurilor din Sistemul Integrat de Urgență pentru intervenția rapidă și au adresat sincere condoleanțe familiei îndoliate. Serviciul Salvamont reamintește că rămâne permanent pregătit să intervină pentru siguranța celor care aleg muntele.
Sursa: Salvamont Zărnești
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.















