Delicte

Fumatul în școli, printre faptele sancționate de jandarmii brașoveni / Amenzi de peste 88.000 de lei, săptămâna trecută / Lemne și cetină, confiscate (foto – video)

Jandarmii brașoveni au aplicat sancțiuni însumând peste 88.000 de lei, în cursul săptămânii 3 – 9 noiembrie. Echipajele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov au acționat zilnic în misiuni de ordine publică, de pază și protecție instituțională.

„Astfel, în perioada de referință au fost aplicate un număr de 88 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 88.200 lei, a fost confiscată o cantitate de 26 metri cubi material lemnos și aproximativ 100 kg cetină, au fost întocmite documentele necesare și au fost predate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale, pentru cinci infracțiuni pentru fapte prevăzute de Codul Silvic – Legea 331 / 2004, pentru violare de domiciliu sau pentru încălcarea măsurii interzicerii de a se afla într-o arenă sportivă”, se arată în bilanț.

Transportul de material lemnos fără a deține documente legale de transport, pătrunderea în fonduri forestiere, cinegetice sau de vânătoare cu motociclete, ATV-uri, UTV-uri și autoturisme, tulburarea liniștii publice, fumatul în unitățile de învățământ, pescuitul fără a deține un permis valabil – sunt doar câteva fapte pentru care au fost aplicate sancțiunile și au fost întocmite actele de sesizare.

„Reamintim cetățenilor că respectarea legislației contribuie la siguranța tuturor și îi încurajăm să semnaleze orice situație care necesită intervenția forțelor de ordine la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Jandarmii rămân angrenați în misiuni specifice și vor acționa pentru prevenirea, combaterea și sancționarea oricăror fapte menite să afecteze ordinea și siguranța publică”, a punctat purtătorul de cuvânt al IJJ Brașov.

Gruparea Mobilă, activități preventive în unități de învățământ din Săcele și Tărlungeni

În această săptămână, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov desfășoară o serie de activități cu caracter preventiv–educativ în unitățile de învățământ din Săcele și Tărlungeni.

„Scopul acestor întâlniri este de a promova un climat de siguranță în școli și de a consolida parteneriatul dintre jandarmi, elevi, cadre didactice și comunitate. Prin prezentări interactive, discuții deschise și exemple practice, îi încurajăm pe elevi să adopte un comportament responsabil, să respecte regulile și să evite situațiile care pot duce la fapte antisociale”, au transmis reprezentanții Grupării.

Temele abordate includ: siguranța în mediul online, prevenirea bullyingului, respectarea legii, conduita în spațiile publice și apelarea corectă a numărului unic de urgență 112.

Astfel de activități fac parte dintr-un program permanent de prevenire și educație civică derulat de Jandarmeria Română, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță a tinerilor și dezvoltarea spiritului civic în rândul acestora.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button