VIDEO. Razie pe timp de zi și noapte, la Brașov, pentru depistarea șoferilor beți și/sau drogați
Polițiștii brașoveni au acționat, în perioada 8 -9 noiembrie, atât pe timp de zi, cât și pe timp noapte, pentru depistarea șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice și/ sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov, au desfășurat acțiunea.
„Activitățile au vizat responsabilizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile majore generate de acest comportament și consecințele grave ale accidentelor rutiere provocate de consumul acestor substanțe.
În cadrul acțiunii au fost angrenați peste 40 de polițiști, care au acționat atât ziua, cât și în timpul nopții, pe drumurile publice din întreg județul, folosind mijloacele tehnice de testare pentru identificarea celor aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Peste 800 de șoferi verificați cu etiloteste
Pe perioada activităților de control, polițiștii au testat peste 800 de conducători auto pentru consum de alcool, iar în cazul a 7 dintre aceștia rezultatele au fost pozitive. Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale corespunzătoare pentru aceste abateri și a fost dispusă măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă determinată de timp. Două persoane, ale căror rezultate au indicat valori peste limita legală, au fost conduse la unități medicale, unde li s-au prelevat mostre biologice.
În aceste situații au fost întocmite dosare penale, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Doi conducători auto au avut rezultat pozitiv pentru consum de substanțe interzise
Pentru identificarea conducătorilor auto care au consumat substanțe psihoactive, polițiștii au efectuat aproape 30 de testări, iar în 2 cazuri – în care aparatul a indicat un rezultat pozitiv pentru consumul de substanțe interzise, polițiștii continuă cercetările, urmând ca în funcție de rezultatul analizei de specialitate să fie dispuse măsurile legale.
Amenzi de aproximativ 50.000 de lei
Conform bilanțului, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 50.000 lei.
„Reamintim faptul că astfel de acțiuni au ca principal obiectiv creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor grave. Activitățile operative vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea comportamentelor iresponsabile în trafic”, a transmis reprezentantul IPJ Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







