Noapte albă pentru salvamontiștii din Zărnești! 10 ore de intervenție extrem de dificilă! „Rămâne o lecție…” (foto)
Noapte albă pentru salvamontiștii din Zărnești!
Aseară, în jurul orei 20:30, salvamontiștii din Zărnești, județul Brașov, au fost solicitați prin 112 să intervină pentru găsirea și evacuarea din Masivul Piatra Craiului a doi turiști din Miercurea Ciuc, care au încercat coborârea pe traseul marcat cu triunghi roșu din Vârful Ascuțit spre Plaiul Foii.
„Pentru noi, faptul că cei doi și-au încercat norocul forțând o coborâre directă – care, evident, s-a încheiat deasupra peretilor din Padina lui Raie, într-o zonă cu vegetație foarte deasă și fără o explicație rațională – a făcut ca acțiunea să fie extrem de dificilă.
A trebuit să urcăm până în Vârful Ascuțit, apoi, pas cu pas, să urmărim urmele, fie alunecate, fie pășite, pe zăpadă, în coborâre prin versantul vestic al masivului Piatra Craiului”, au precizat reprezentanții Serviciului Public Local Salvamont Zărnești.
În jurul orei 2:30, salvatorii montani au reușit să îi găsească pe cei doi „temerari”, iar singura soluție a fost urcarea înapoi spre vârf și retragerea prin Padinile Frumoase.
„Această acțiune putea avea un deznodământ tragic: lipsa semnalului GSM sau descărcarea bateriilor telefoanelor ar fi însemnat, cel mai probabil, dispariția lor în acest masiv plin de labirinturi, unde, în condițiile date, nu am fi reușit niciodată să îi mai găsim. La acest scenariu se adaugă și echipamentul lor rudimentar, potrivit doar pentru sezonul de vară și deloc pentru condițiile de acum.
În speranța că vom reuși să găsim o formă de comunicare eficientă cu iubitorii muntelui, revenim la acele cuvinte care ar trebui mereu avute în minte: Atenție / Prudență / Renunțare.
Acest caz, încheiat la ora 6:30, după 10 ore intense, pe timp de noapte, în versantul vestic din Parcul National Piatra Craiului, rămâne o lecție importantă pentru toți cei care aleg muntele fără pregătirea necesară”, au concluzionat salvamontiștii zărneșteni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
















