Ziua „Părinților de îngeri”
Ziua „Părinților de îngeri”
O lege apărută în iunie 2024 stabilește instituirea unei zile comemorative numite „Ziua Părinților de îngeri”, pentru a onora copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la vârsta majoratului. Această lege prevede oferirea de consiliere psihologică gratuită pentru părinții care au trecut prin această traumă. Ziua de comemorare este în fiecare an pe 15 octombrie.
Ziua a devenit astfel oficială la nivel național, dar în ultimii peste 15 ani, și la nivel internațional, dar și la Brașov, Codlea și în alte orașe din România, în 15 octombrie, avea și mai are loc un emoționant moment de comemorare a bebelușilor și copiilor pierduți.
În România, Organizația E.M.M.A. – Eternul Miracol Materna Alinare a fost promotoarea evenimentului de Ziua Internațională a Comemorării Bebelușilor și a Copiilor. La ora 19.00 (ora locală din fiecare țară) se aprind lumânări, în memoria pruncilor, unii nenăscuți, plecați prea curând dintre noi. Timp de o oră, lumânările sunt lăsate să ardă, creând astfel un „val de lumină” care va face înconjurul globului și va dura 24 de ore.
Un alt mod de-a celebra este înălțarea baloanelor cu numele copiilor pierduți. Părinții de îngeri se adună într-un parc sau alt loc și dau drumul spre cer baloanelor colorate.
Potrivit avocatnet.ro, Legea 186/2024 stabilește instituirea unei zile comemorative a copiilor decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea majoratului și extinderea cadrului legal existent astfel încât părinții acestor copii să beneficieze de sprijin în depășirea traumelor presupuse de o astfel de experiență.
Astfel, documentul prevede ca părinții să beneficieze gratuit de ședințe de consiliere psihologică, fapt care, în viziunea inițiatorilor, „este un efort minimal din partea statului, dar care pentru beneficiari poate face diferența dintre o viață normală și una definitiv traumatizată”.
În esență, este vorba despre zece ședințe de consiliere psihologică gratuite, pe o perioadă de șase luni de la decesul copilului.
Apoi au apărut și normele metodologice de punere în aplicare a acestei măsuri, ele fiind cuprinse în HG 1.260/2024. Normele stabilesc, în primul rând, beneficiarii acestui program, respectiv părinții copilului decedat.
Se mai stabilește prin norme și modul în care pot fi efectuate ședințele de consiliere psihologică, și anume, este vorba despre ședințe individuale și/ sau ședințe comune, care nu pot pot fi mai multe de zece pentru fiecare dintre părinți.
De asemenea, se clarifică aspecte ce țin de decesul în timpul sarcinii. Astfel, sarcina întreruptă voluntar nu va putea fi considerată deces. După cum apare în norme, „prin copil decedat în timpul sarcinii se înțelege ființa umană decedată începând de la sfârșitul celei de a 2-a luni de sarcină și până la sfârșitul acesteia”.
Normele prevăd inclusiv modalitatea de prelungire a perioadei de consiliere psihologică în cazul în care intervine decesul unui alt copil, în limita perioadei de șase luni de la data ultimului deces.
Demersul are ca scop estomparea efectelor unui astfel de eveniment traumatizant: depresie, anxietate, schimbări în relațiile sociale, dezvoltarea unor mecanisme de adaptare nesănătoase și tulburarea de stres posttraumatic.
Ziua națională de comemorare a copiilor decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la vârsta majoratului, intitulată „Ziua Părinților de îngeri”, este în fiecare an pe data de 15 octombrie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

