Expres

Încep lucrările de restaurare a Bastionului Postăvarilor

Încep lucrările de restaurare a Bastionului Postăvarilor

Primarul George Scripcaru a semnat astăzi contractul de lucrări pentru restaurarea și amenajarea Bastionului Postăvarilor, prima fortificație din zidul de apărare al fostei cetăți a Brașovului (centrul istoric n.n.) care va intra în procesul de restaurare și redare a circuitului turistic.
Bastionul Postăvarilor face parte dintr-un program amplu al Primăriei Brașov de restaurare a monumentelor istorice, demarat în acest an, cu scopul de a readuce în prim plan acele monumente reprezentative pentru comunitatea, istoria și identitatea noastră, utilizând fonduri nerambursabile.
,,Odată cu semnarea contractului de lucrări, vom începe lucrările de punere în siguranță, consolidare și, mai ales, de restaurare, adică bastionul va arăta ca în momentul în care a fost construit. Este surprinzător și trist, în același timp, că sunt unii care ar vrea să pună semnul egal între procesul de restaurare a fiecărui centimetru pătrat de construcție și reparațiile cu ciment și fier beton. Vorbim de istoria acestui oraș, de ceea ce ne face pe noi să fim mândri că suntem brașoveni. Vă asigur că lucrurile se vor face așa cum trebuie, cu specialiști în restaurări și cu materialele folosite atunci când au fost construite. Trebuie să restaurăm toate monumentele importante ale orașului. Am început cu acest bastion, cu Biserica Sf. Nicolae și Biserica Neagră. Urmează troițele, zidurile de apărare, celelalte turnuri și bastioane și, nu în ultimul rând, Cetățuia, pentru că ne propunem să dezvoltăm asemenea lucrări în toate obiectivele pe care Municipiul Brașov le are și care pot să fie un punct de atracție pentru brașoveni și pentru turiști”, a declarat primarul George Scripcaru.

Încep lucrările de restaurare a Bastionului Postăvarilor

Prezent pe teren, alături de primar, constructorul a subliniat diferența majoră între lucrările de reparații care se fac în cazul construcțiilor civile și cele de restaurare, care presupun readucerea monumentului istoric la aceleași condiții de la momentul construirii lui, utilizându-se aceleași materiale și același proces de lucru, dând exemplu un alt monument istoric în a cărui restaurare a fost implicat, Curtea Domnească de la Târgoviște.
,,Aceste restaurări nu sunt lucrări care se calculează la metru pătrat, ci în centimetri pătrați și chiar mai puțin, în cazul picturilor și îmbinările cromatice. Față de lucrările civile este o altă lume! Diferența între o lucrare civilă și una de restaurare e undeva între 20 și 100 de ori! Una e să zidești un perete și alta să faci o cupolă, sau să restaurezi, sau să cureți rosturile – pare o chestie foarte simplă și banală, toată lumea zice. Rostuirea cărămizilor de epocă cuprinde integrare cromatică, sunt niște elemente de bază care nu stau la îndemâna oricui, totul manual, totul cu penseta, sunt lucruri de finețe. Vorbim de foarte multe ore de manoperă, nu neapărat materialele în sine, cât orele de manoperă. Sunt proceduri și proceduri, iar cei de la Ministerul Culturii sunt destul de exigenți. Câteodată aceste lucrări sunt subevaluate. Mulți au impresia că restaurăm un garaj sau reabilităm un bloc. Una e să reabilitezi un bloc cu polistiren, orice constructor știe să-l facă, și alta să cauți specialiști în piatră, în lemn, în metal, în pictură, care sunt foarte rari, puțini, și au o muncă meticuloasă. Sunt rari, foarte rari, pe cale de dispariție, din păcate”, a explicat Florin Feher, general manager SC MACO SOLE CONCEPT SRL, firma care va realiza restaurarea Bastionului Postăvarilor.
Prin programul Municipalității de restaurare a monumentelor istorice, primăria a reușit deja să obțină finanțări europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru, și să demareze proiectele de restaurare a Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, a curții Bisericii Negre și a acestui bastion, Bastionul Postăvarilor.
Potrivit primarului, în cadrul acestui program urmează proiectele de restaurare a troițelor din Șchei, biserica catolică de pe str. Mureșenilor și sinagoga de pe str. Poarta Șchei.

Proiectul „Consolidarea, protecția și conservarea clădirilor din zona istorică, a monumentelor istorice și clădirilor de patrimoniu – Bastionul Postăvarilor“ are în vedere consolidarea structurilor arhitecturale, restaurarea elementelor decorative originale, modernizarea facilităților interioare, sistematizarea curții interioare, accesibilizarea spațiului cu dotări pentru persoane cu dizabilități și implementarea de tehnologii interactive care să transforme bastionul într-un spațiu dedicat turismului cultural și educației.
Sunt propuse mai multe tipuri de intervenții, printre care:
Intervenții de restaurare
conservare: restaurarea paramentului exterior și interior;
restaurarea și conservarea tencuielilor exterioare istorice;
revizuirea golului de acces spre promenade cu propuneri de modificare minimală ca impact asupra cotelor de acces și mărturiilor istorice.

Lucrări de amenajare:
sistematizarea curții interioare și a terenului din exteriorul bastionului;
refacerea pavimentului, a pantelor de scurgere din curtea interioară și etanșarea rostului între paviment și pereții turnului;
eliminarea vegetației invazive;
refacerea zonei exterioare, prin amenajarea cu gazon;
montarea de borduri de piatră între spațiile verzi și aleile de acces;
alimentarea cu energie electrica din panouri fotovoltaice.

Lucrările sunt realizate de SC MACO SOLE CONCEPT SRL, având ca termen de execuție 18 luni. Valoarea contractului este 3.976.605,47 lei fără TVA, la care se adaugă cota legală de TVA.
Proiectul ,,Consolidarea, protecția și conservarea clădirilor din zona istorică, a monumentelor istorice și clădirilor de patrimoniu – Bastionul Postăvarilor” este finanțat programul ,,Regiunea Centru” 2021-2027, apelul de proiecte PRC/168/PRC_P8/OP5/RSO5.1/PRC_A44 – Acțiunea 8.1 Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru.

Scurt istoric
Bastionul Postăvarilor a fost edificat între anii 1450-1455 și a suferit modificări /reabilitări/consolidări în perioadele 1521-1522, 1961-1962 și, recent, în anul 2008.
Forma clădirii în plan orizontal este neregulată, poligonală, prezentând o serie de retrageri și ieșinduri îndeosebi pe zona de est (zona scării). Începând cu primul etaj structura, prezintă două console, pe laturile de S și V.
Înălțimea totală este de aprox. 15.50 m, măsurată de la cota inferioară a subsolului.
Ambele structuri, atât pavilionul cu structură metalică (2008-2011), cât și structura istorică din zidărie (1450-1455) suferă procese active de degradare. Soluția minimală de intervenție presupune în primul rând stoparea degradării și repararea zonelor afectate, în scopul ameliorării rezistenței și durabilității structurale.
În perioada recentă, avarii semnificative au apărut în principal la nivelul pavilionului metalic, unde, în urma deteriorării straturilor de protecție și de finisaj și a sistemelor de colectare și evacuare a apelor meteorice, au fost afectate elementele nestructurale și a început coroziunea la nivelul structurii principale a turnului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button