112

Intervenție de aproape 9 ore în Masivul Piatra Craiului, pentru un turist ceh „surprins” de iarnă (foto)

Salvamontiștii din Zărnești, județul Brașov, au intervenit ieri pentru a coborî din Masivul Piatra Craiului un turist ceh„surprins” de iarnă. Ei au fost alertați printr-un mesaj primit pe site-ului www.salvamontzarnesti.ro: „SOS, I’m between La Om and La Zaplaz… need help”.

După ce au reușit să stabilească o formă de comunicare cu turistul străin, prin e-mail, salvamontiștii au pornit în căutarea lui.

„Din cauza lipsei de vizibilitate, care a făcut imposibilă o eventuală intervenție aero, s-a luat decizia unei intervenții terestre, inițial cu cinci membri ai serviciului nostru, urmând ca, dacă situația o impunea, să fie completată cu o a doua echipă de intervenție.

Zăpada, pentru această perioadă, a fost incredibil de abundentă — de la Zaplaz în sus nu mai exista nici urmă vizibilă de potecă. Deplasarea spre caz a fost îngreunată de stratul de zăpadă variabil, cu grosimi între 40 cm și chiar 1 metru.
Surpriza noastră a fost ca, la intersecția cu Brâul de Mijloc, să găsim urme, iar mergând spre Brâul de Mijloc – partea sudică – am identificat același tip de urme venind din creastă.

Turistul a fost găsit în Brâul de Mijloc – partea sudică, echipat precar, cu o ținută mai potrivită pentru o plimbare în jurul orașului Zărnești în sezonul de vară, cu siguranță incapabil să se descurce singur în condițiile actuale de iarnă de pe traseul «La Lanțuri».

După ce a fost echipat suplimentar de către echipa de intervenție, am început coborârea spre Plaiul Foii. Intervenția, începută în jurul orei 14:30, s-a încheiat în apropierea orei 23:00”, au informat reprezentanții Serviciului Public Local Salvamont Zărnești.

„Prin această cale, în urma imaginilor și a situației din teren, considerăm necesar să atragem atenția asupra faptului că, în versantul vestic al Pietrei Craiului, deși suntem în octombrie, condițiile sunt deja specifice sezonului de iarnă.
Prin urmare, recomandăm prudență în alegerea traseelor și o echipare corespunzătoare condițiilor meteo actuale”
, au transmis salvatorii montani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button