Primăria Brașov vrea să restaureze Biserica Catolică de pe strada Mureșenilor
Primăria Brașov vrea să restaureze Biserica Catolică de pe strada Mureșenilor
Anul acesta Primăria Brașov a demarat un program ambițios de restaurare a monumentelor istorice, reprezentative pentru comunitatea și istoria noastră. O componentă importantă a acestui program o reprezintă restaurarea bisericilor care au strâns în jurul lor comunitățile etnice care, în ultimele sute de ani, au transformat orașul nostru într-un exemplu de conviețuire pașnică și înțelegere.
Primele două biserici care au intrat în acest program sunt Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, biserică ortodoxă, și Biserica Neagră, biserică evanghelică, proiecte pentru care Municipalitatea a obținut fondurile nerambursabile necesare, care vor fi urmate de Biserica catolică Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de pe str. Mureșenilor, și sinagoga de pe str. Poarta Șchei.
Primarul George Scripcaru s-a întâlnit astăzi cu arhiepiscopul ÎPS Gergely Kovács al Arhidiecezei Alba Iulia pentru a discutat despre acest proiect, dar și despre posibilele colaborări dintre Municipalitate și biserica catolică, mai ales că în Brașov există o importantă comunitate romano-catolică.
,,Brașovul are mai multe culte religioase și diferite etnii, fiind un oraș multicultural, multietnic, cu o tradiție și o istorie bogată. Noi ne propunem să menținem această tradiție, de bună colaborare între toți membrii comunității, și de aceea continuăm proiectele pentru fiecare cult religios. Avem cu biserica ortodoxă proiecte comune, atât la nivel de Brașov, cât și la nivel de Mitropolie, dar și cu celelalte culte, de la evanghelici, la reformați și unitarieni. Astfel, colaborăm și cu biserica romano-catolică, o biserică importantă în municipiul și județul Brașov. Ne preocupă această colaborare pentru că avem mulți români și maghiari catolici și vreau să dezvoltăm proiecte la fel de importante și cu comunitatea romano-catolică, pe componenta educațională, socială, culturală, umană și socială a Brașovului. Având în vedere că în Brașov avem trei parohii romano-catolice și una greco-catolică, cu un fond imobiliar important din punct de vedere arhitectural în centrul istoric, ne propunem să intrăm într-un proces de reabilitare a acestor clădiri. Prima pe listă este Catedrala de pe strada Mureșenilor, care va trebui să intre într-un proces de reabilitare, de refacere, așa cum facem și cu celelalte biserici din oraș”, a explicat primarul George Scripcaru.
Arhiepiscopul de Alba-Iulia, ÎPS Gergely Kovács, și-a arătat întregul sprijin pentru dezvoltarea și întărirea relației dintre biserică și Municipalitate, urmând ca, în perioada următoare, să pregătească documentația necesară pentru ca primăria să poată identifica soluții de finanțare a lucrărilor de restaurare.
,,Arhiepiscopia se întinde pe un teritoriu mare, cu 250 de parohii. Aici, la Brașov, unde avem trei parohii, trebuie să avem o colaborare strânsă între ele, mai ales pe plan pastoral, cu accent pe tineri, familii, pe plan social, dar și cultural. Mă bucur foarte mult că avem o deschidere totală din partea Primăriei și sunt convins că vom reuși să lucrăm împreună. Este nevoie de un plan foarte bine gândit și pe plan economic. Cred că aici, în Brașov, ar trebui să începem mai ales pe strada Mureșenilor. Este nevoie de sprijin pentru fațadă și pentru restaurarea bisericii, dar sunt convins că reușim să facem primii pași împreună”, a declarat arhiepiscopul Arhidiecezei de Alba Iulia, ÎPS Gergely Kovács.
La finalul întâlnirii ÎPS arhiepiscopul Gergely Kovács i-a dăruit o tabletă de ciocolată, a cărei rețetă este creată chiar de arhiepiscop, ca urmare a lungii perioade petrecute de acesta la Vatican.
Vă reamintim că la începutul acestui an, după ce a obținut acordul ADR Centru pentru prelungirea termenelor de depunere a proiectelor de finanțare, primarul George Scripcaru a luat decizia ca din fondurile de care putea beneficia Municipalitatea pe această axă de finanțare să fie reabilitate cele trei monumente care au o semnificație puternică atât la nivelul comunității brașovene, cât și pentru turiștii care ne vizitează orașul, respectiv Biserica Sf. Nicolae, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Sfântul Nicolae – Șcheii Brașovului, Biserica Neagră, în parteneriat cu Biserica Evanghelică CA Parohia Brașov, și Bastionul Postăvarilor, proprietatea Municipiului.
În total, suma nerambursabilă obținută de primărie pe această axă de finanțare pentru cele trei proiecte – Biserica Sf. Nicolae, Biserica Neagră și Bastionul Postăvarilor este de 57.540.091,12 lei.
În acest moment sunt în curs de desfășurare lucrările de restaurare la Biserica Sf. Nicolae, iar la Biserica Neagră este în derulare etapa de achiziție a lucrărilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

