Filarmonica Brașov deschide Stagiunea 148 la Biserica Neagră
Filarmonica Brașov deschide Stagiunea 148 la Biserica Neagră
Toamna muzicală a început în forță pentru Filarmonica Brașov, cu evenimente de excepție în cadrul prestigiosului Festival Internațional George Enescu.
Duminică dimineață, orchestra simfonică a urcat pe scena Teatrului Odeon din București, unde publicul a trăit bucuria poveștii muzicale „L’histoire de Babar, le petit éléphant” de Francis Poulenc, în care aventurile micului elefant au prins viață prin muzică și narațiune. Programul a continuat cu eleganța suitei „Ma Mère l’Oye” de Maurice Ravel, interpretată cu sensibilitate și finețe. Evenimentul s-a desfășurat sub bagheta dirijorului francez David Molard Soriano, alături de narațiunea caldă a Oanei Berbec, cucerind publicul de toate vârstele. Tot duminică a avut loc și la Brașov un recital al cvartetului Giocoso, care a cântat la Aula Universității alături de pianista Luiza Borac.
Cel mai așteptat moment al lunii septembrie are însă loc vineri, 19 septembrie, ora 20:00, în impunătoarea Biserică Neagră. Sub egida Festivalului Enescu, Orchestra Filarmonicii Brașov, dirijată de David Molard-Soriano, va deschide oficial Stagiunea 148 cu o lucrare monumentală: Simfonia nr. 8 în do minor de Anton Bruckner. Ultima simfonie finalizată de compozitor, prezentată în premieră în 1892 la Musikverein, Viena, și dedicată împăratului Franz Joseph I al Austriei, este o creație de referință în istoria muzicii. Bruckner însuși și-a dorit ca această lucrare să fie „cea mai mare simfonie instrumentală din toate timpurile”, iar ea a rămas un reper esențial al repertoriului simfonic și o sursă de inspirație pentru Gustav Mahler.
Concertul promite să fie o seară de o forță spirituală și sonoră covârșitoare, marcând deschiderea unei noi stagiuni pline de evenimente.
Biletele pentru concertele Filarmonicii Brașov se pot achiziționa de la casieria instituției sau online, pe bilet.ro. Toamna muzicală la Brașov începe așadar cu o paletă bogată de experiențe, invitând publicul să descopere frumusețea și puterea muzicii într-un cadru cultural de excepție.
Foto concerte și Biserica Neagră: Iosif Trif
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

