Aeroportul Brașov ajunge luni la 500.000 de pasageri
Aeroportul Brașov ajunge luni la 500.000 de pasageri
Anunțul a fost făcut de Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, care participă, în perioada 26-28 august, la ședinţa Directorilor Generali ai Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR). Adrian Veştea a vorbit la eveniment despre perspectivele de dezvoltare ale celui mai tânăr aeroport al României, pornind de la rezultatele obţinute în cele 25 de luni trecute de la momentul operaţionalizării Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG).
„Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, cel mai tânăr din România și singurul dirijat prin sistemul remote tower, reprezintă un model de dezvoltare apreciat de colegii noștri de la celelalte aeroporturi aflate în administrarea consiliilor județene. De la momentul operaționalizării – 15 iunie 2023 și până în prezent, aeroportul nostru a crescut organic, în ciuda dificultăților inerente oricărui început. Acum ne pregătim să-l întâmpinăm pe pasagerul cu numărul 500.000, un fapt ce demonstrează o dată în plus că aeroportul nostru este de interes pentru locuitorii regiunii, dispune de un bazin semnificativ de colectare a potențialilor călători și, implicit, are un viitor cât se poate de promițător. Depinde doar de noi, cei implicați în administrarea și gestionarea lui, să valorificăm la maximum oportunitățile și resursele de care dispunem, pentru a-i consolida creșterea și a-l face tot mai atractiv pentru călători și operatorii aerieni”, a afirmat Adrian-Ioan Veștea.
Aeroportul Brașov ajunge luni la 500.000 de pasageri
La invitația președintelui Asociației Aeroporturilor din România (AAR), David Ciceo, au răspuns oficiali din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, directorii generali ai Autorității Aeronautice Civile Române și Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, Direcției de Poliție Transporturi și Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România, membri din board-ul unor aeroporturi europene, reprezentanți ai operatorilor aerieni, agențiilor de turism și societăților de asigurări, alături de directorii generali ai aeroporturilor membre AAR.
În cadrul evenimentului sunt abordate subiecte de interes pentru sectorul aeronautic românesc, precum rezultatele activităților de monitorizare a conformității în domeniul securității aviației civile, noutăți în domeniul reglementărilor pentru aerodromuri, abordarea de către administratorul aeroportuar a zborurilor spre destinații cu risc sau colaborarea dintre agențiile de turism, companiile aeriene și aeroporturi în vederea dezvoltării turismului regional și a extinderii rețelelor de rute ale aeroporturilor în plan extern și intern.
Directorii aeroporturilor membre AAR discută, de asemenea, despre demersurile în vederea includerii aeroporturilor atât în programele operaționale pentru obținerea fondurilor destinate digitalizării, cât și în programul pentru transportul intermodal.
„Împreună cu factorii de decizie și de reglementare a sectorului aviației civile, discutăm despre dinamica evoluției domeniului aeronautic la nivel național, în contextul economic actual, marcat de necesitatea implementării măsurilor fiscale pentru diminuarea deficitului bugetar. Analizăm perspectivele domeniului aeronautic pe termen scurt, mediul și lung, în corelație directă cu oportunitățile de dezvoltare a turismului regional și cu extinderea rețelelor de rute ale aeroporturilor în plan intern și extern”, a precizat Adrian-Ioan Veștea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

