Se anunță o ediție spectaculoasă a Brașov Jazz & Blues Festival (video)
Se anunță o ediție spectaculoasă a Brașov Jazz & Blues Festival
Ajuns la a XIII-a ediție, Brașov Jazz & Blues Festival 2025 se desfășoară în șapte spații din Brașov și împrejurimi, cu acces gratuit sau pe bază de bilet, între 14 și 17 august. De la Piața Sf. Ioan și Piața Brassai., a grădina Juno și până la Biserica fortificată din Bod, fiecare colț de festival își spune propria poveste – în ritmuri de jazz, blues, gospel și improvizație.
Evenimentul, organizat de Asociația Culturală Fanzin, va aduce la Brașov nume importante ale acestor genuri muzicale, mulți din Statele Unite ale Americii.
Printre aceștia, în premieră absolută pentru România, Zac Harmon, chitarist, vocalist și compozitor multipremiat, unul dintre cei mai respectați artiști ai scenei blues contemporane. Un alt moment special, în premieră la acest festival, va fi oferit de trupa românească Platonic Band și invitații săi. Membrii formației vor celebra pe scenă, într-un concert cu invitați-surpriză, 30 de ani de activitate muzicală.
„La această ediție, în Piața Sfântul Ioan, vom avea cinci trupe de blues din SUA, adică aducem bluesul de acasă de la el. De altfel, Ambasada SUA ne-a mulțumit că, de-a lungul anilor, cu acest festival, am promovat cultura americană în România. Unul dintre artiști este în premieră absolută în România, Zac Harmon. Alături de noi vor mai fi Philip Lassiter, cunoscut pentru colaborarea îndelungată cu Prince, Curtis Salgado, multipremiat, cu 13 premii Blues Music Awards, dintre care două doar în acest an, Sharrie Williams, care revine cu gospel, și chiar avem și o trupă din România, este vorba de Platonic Band, care va deschide festivalul”, spune Mihaela Oană, reprezentanta Asociației Culturale Fanzin.
„În sfârșit, după atâția ani, am reușit să împărțim cele două scene de jazz și de blues. În Piața Sfântul Ioan, în acest an, este scena de blues, unde vom avea opt concerte cu cinci trupe din SUA. În Piața Brassai este scena jazz. În Piața Sf. Ioan, intrarea se face pe bază de bilet sau abonament, care sunt disponibile pe biletebrasov.ro, iar intrarea la concertele din Piața Brassai este gratuită”, a declarat Marian Gîlea, președintele Asociației Fanzin.
Festivalul are în acest an un buget de 750.000 de lei și este cofinanțat de către Consiliul Județean Brașov cu suma de 120.000 de lei.
„Suntem bucuroși să susținem și să fim parteneri ai acestui act cultural deosebit pentru județul nostru. Noi finanțăm acest festival de 11 ani. Prima finanțare am avut-o în 2015. Finanțarea a crescut odată cu festivalul. Când a crescut festivalul, a crescut și finanțarea. Am ajuns de la 30.000 de lei, cu cât am început finanțarea în 2015, la 120.000 de lei anul acesta”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Iatan.
În cadrul festivalului sunt programate și alte activități pentru comunitate, precum proiecții de filme, demonstrații de dans, ateliere artistice pentru copii și întâlnirea toboșarilor.
„Anul acesta nu am reușit să facem în Parcul Titulescu activități, dar vom activa altă zonă din comunitate, cartierul Coresi, unde vor fi multe activități pentru familie, dar și întâlnirea toboșarilor”, a adăugat Gîlea
Program:
- Piața Sf. Ioan – Scena principală de blues (acces pe bază de bilet/abonament)
Festivalul debutează joi, 14 august, cu:
- Platonic Band & Friends (RO) – ora 18.30
- Curtis Salgado (SUA) – ora 20.30
Vineri, 15 august:
- Magda MAGIC Piskorczyk (PL) – ora 18.30
- Philip Lassiter (SUA/NL) – ora 20.30
Sâmbătă, 16 august:
- Sharrie Williams (SUA) – ora 18.30
- Zac Harmon (SUA) – ora 20.30
Duminică, 17 august:
- David Ronaldo & The Dice (BE) – ora 18.30
- Sari Schorr (SUA) – ora 20.30
Biletele și abonamentele sunt disponibile pe www.biletebrasov.ro, cu 20% reducere la plata cu orice card BRD. Copiii sub 12 ani (însoțiți) au acces gratuit.
- Piața Brassaï – Scena de jazz organizată în parteneriat cu UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (acces gratuit)
Vineri, 15 august:
- Concert Școala Liberă Waldorf Sophia – ora 17.30
- Rain Sultanov & Hikmat Baba-zada Duo (AZ) – ora 19.00
- The Story of 1900. A Jazz Suite – ora 20.30
Sâmbătă, 16 august:
- SAGE (NL) – ora 18.30
- Francesca Tandoi (IT) – ora 20.30
Duminică, 17 august:
- Aleka & Chris Guilfoyle Duo (RO) – ora 18.30
- Berti Barbera & Sebastian Burneci Quintet – ora 20.30
- JUNO Wine Garden – Concerte în grădină (bilet: 30 de lei, doar la intrare, plata cu card)
Vineri, 15 august:
- Sharrie Williams (SUA) – ora 20.00
Sâmbătă, 16 august:
- Berti Barbera & Mariano Castro – Match Made in Heaven – ora 20.00
Duminică, 17 august:
- Maya Ciosa – ora 20.00
- O’Peter’s Irish Pub – Jam Sessions (bilet: 50 de lei/seară)
În fiecare seară de joi până sâmbătă (14–16 august), de la ora 22.00, publicul este invitat la jam sessions alături de Lars Kutschke Band (DE/HU) – trupa rezidentă a festivalului – și artiști invitați.
Lineup: Lars Kutschke (chitară), Attila Herr (bass), Till Sahm (pian), Padá Szveti (tobe).
Biletele sunt disponibile pe www.biletebrasov.ro, cu 20% reducere la plata cu orice card BRD.
- Aftăr Garden – Filme muzicale (acces gratuit)
Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 11
Proiecții de film în fiecare seară, de la ora 19.00:
- Vineri, 15 august – Moonage Daydream (2022)
- Sâmbătă, 16 august – Bob Dylan: A Complete Unknown (2024)
- Duminică, 17 august – Get On Up (2014)
- Cartier Coresi & Coresi Shopping Resort – Activități pentru comunitate (acces gratuit)
Vineri, 15 august, Coresi Shopping Resort, zona Piața cu copaci
- Spectacol Academia de Muzică Soundbox – 16.00 – 19.00
Vineri, 15 august, Cartier Coresi
- Atelier „Zmeul portativ” (EMMA Ateliere) – ora 17.00
- Chef de joc: Jocuri interactive pentru copii și adulți – 17.00 – 21.00
- Back to the 20’s: workshop și demonstrație de dans Lindy Hop cu Swing Dance Academy – ora 19.00
Sâmbătă, 16 august, Cartier Coresi:
- Pictură pe față pentru copii – 17.00 – 21.00
- Atelier „Sunetul reciclării” (EMMA Ateliere) – ora 17.00
- Bate Toba – Întâlnirea Toboșarilor – ora 18.00
- Chef de joc: Jocuri interactive pentru copii și adulți – 17.00 – 21.00
- Back to the 20’s: workshop și demonstrație de dans Lindy Hop cu Swing Dance Academy– ora 19.00
Duminică, 17 august, Cartier Coresi: - Pictură pe față pentru copii – 17.00 – 21.00
- Chef de joc: Jocuri interactive pentru copii și adulți – 17.00 – 21.00
- Back to the 20’s: workshop și demonstrație de dans Lindy Hop cu Swing Dance Academy– ora 19.00
- Biserica Fortificată din Bod – Concert de gospel (bilet: 75 de lei, 300 de locuri disponibile)
Duminică, 17 august, de la ora 14.30, Sharrie Williams, supranumită Princess of Rockin’ Gospel Blues, vine la Bod să cânte, să predice și să vindece sufletele printr-un concert de gospel cu încărcătură spirituală.
Biletele sunt disponibile pe www.biletebrasov.ro, cu 20% reducere la plata cu orice card BRD.
Locații partenere Brașov Jazz & Blues Festival
Pe durata festivalului, publicul se va putea bucura și de oferte speciale în locații partenere din oraș. În perioada 14–17 august, posesorii de abonamente Brașov Jazz & Blues Festival beneficiază de 10% discount la nota de plată, în baza brățării de acces, în următoarele restaurante (prezentate în ordine alfabetică):
Bistro de l’Arte, Bucatteria, Cucinino, Dei Frati, Figaro Restaurant, Le Petit Bistro, Next Door, Pilvax, Via Enescu și Zebra Society (cocktail bar & terasă).
Toate informațiile despre festival le găsiți pe site-ul oficial www.brasovjazz.ro
Vă așteptăm, între 14 și 17 august 2025, să trăim împreună o nouă ediție memorabilă a Brașov Jazz & Blues Festival!
Brașov Jazz & Blues Festival este un eveniment prezentat de BRD Groupe Société Générale.
Proiect finanțat de Consiliul Județean Brașov și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Parteneri: Primăria Municipiului Brașov, Institutul Italian de Cultură din București și Institutul Polonez București;
Sponsori: AQUA Carpatica, Regina Maria – rețeaua privată de sănătate, Bilka, Coresi, Karpaten Turism, Romarg, Elecon, Decât o Dubă;
Partener culinar: Sergiana Grup;
Berea oficială a festivalului: Bere Czell;
Vinul oficial al festivalului: Domeniile Sâmburești;
Partener de mobilitate: Ford Brașov – Autonovex;
Parteneri: Biserica Fortificată din Bod, Filarmonica Brașov, Juno Wine Garden, O’Peter’s Pub, Asociația de Treabă, Party Sound, Academia de Muzică SoundBox, Bright Monkey Advertising, Pepiniera Brazi Argintii, Comprest, Crucea Roșie, Voluntariat Brașov, biletebrasov.ro;
Parteneri media: Rock Fm, Sunete, Zile și Nopți, BizBrasov.ro, fwdBV, myTex.ro, Transilvania Expres, Bună Ziua Brașov.
Credit foto: Florin Ghioca
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

