Delicte

Polițiștii din Brașov și din zona Râșnov – Zărnești – Bran, percheziții la persoane care dețineau ilegal arme și muniție

În această dimineață, 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Poliției Orașului Zărnești, Secției 5 Poliție Rurală Zărnești, Poliției Stațiunii Râșnov și Poliției Stațiunii Bran, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni privind regimul armelor și al munițiilor.

Perchezițiile au avut ca scop completarea materialului probator, iar în urma activităților desfășurate, au fost identificate și ridicate trei arme lungi, tip pușcă, deținute ilegal, o armă scurtă, tip pistol, deținută ilegal, dar și 21 de butelii de gaz.

De asemenea, în cadrul perchezițiilor au fost identificate și ridicate 1.530 de elemente de muniție specifice armelor neletale cu aer comprimat, calibru 4,5 mm și 5,5 mm, precum și o altă armă lungă, tip pușcă, și două arme scurte, tip pistol, toate de tip airsoft, împreună cu 500 de bile metalice.
Armele și munițiile ridicate urmează a fi supuse expertizării de specialitate.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere ilegală de arme și muniții, urmând ca, în funcție de rezultatele acestora, să fie dispuse măsuri legale.

Acțiunea de astăzi face parte dintr-o serie amplă de activități ce vizează infracțiuni săvârșite la regimul armelor și munițiilor și are ca scop prevenirea și combaterea faptelor ce pot aduce atingere siguranței cetățenilor și menținerea unui climat de ordine și legalitate în comunitate.

Vezi și: Percheziții în Brașov, într-un dosar de infracțiuni economice în domeniul ride-sharing-ului (video)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button