Expres

Experiență inedită, la Brașov, pentru 22 de elevi din Belgia

Experiență inedită, la Brașov, pentru 22 de elevi din Belgia

22 de elevi din Belgia au experimentat o săptămână inedită în România, cu sprijinul Colegiului Naţional „Unirea”.
Elevii de la OLV Oostende din Belgia au avut parte de o experiență de neuitat în România, în cadrul unui schimb școlar organizat între Colegiul Național „Unirea” și colegiul belgian.
Joi, viceprimarul municipiului Brașov, Dan Ghiță, s-a întâlnit cu elevii belgieni pentru a le povesti despre administrația publică locală, despre cum funcționează instituțiile și despre cum se iau deciziile care impactează comunitatea. De asemenea, Dan Ghiță a subliniat importanța implicării tinerilor în viața civică și politică a orașului.
Elevii au avut ocazia de a adresa întrebări reprezentantului primăriei și astfel să afle ce presupune să fii viceprimar sau consilier local.
Principiile acestui proiect au inclus scopuri precum asigurarea unei cooperări pe teme de interes comun, facilitarea familiarizării elevilor cu alte culturi, sisteme educaționale și medii sociale, precum și promovarea importanței diversității și educației în spiritul valorilor europene.
Tinerii au avut ocazia să își îmbunătățească unele cunoștințe prin cercetare, să lucreze în echipă, să participe la activități comune și să își dezvolte abilitățile lingvistice.
Această inițiativă nu doar că promovează educația internațională, dar contribuie și la construirea unor punți între Europa de Est și cea de Vest, încurajând schimbul de valori și idei între tineri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button