Alegerile și situațiile de urgență, tema ședinței cu primarii
Alegerile și situațiile de urgență, tema ședinței cu primarii
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, subprefectul Ambrus Izabella Agnes și directorul Direcției Județene Brașov a Autorității Electorale Permanente, Claudiu Petra, au avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din județ.
Discuțiile au vizat în principal aspecte de natură organizatorică privind desfășurarea alegerilor prezidențiale din acest an la nivelul județului Brașov. De asemenea, reprezentanților unităților administrativ-teritoriale li s-a comunicat necesitatea actualizării componenței Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, precum și a Planurilor de apărare împotriva fenomenelor hidrometeorologice periculoase, având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică, precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice și poluări accidentale pe cursurile de apă.
„Dorim să ne asigurăm că, la nivelul județului Brașov, alegerile prezidențiale din luna mai a acestui an se vor desfășura în cele mai bune condiții din punct de vedere organizatoric, așa cum s-a întâmplat și la tururile de scrutin de până acum. Am colaborat și sunt convins că vom colabora în continuare foarte bine cu toți cei implicați alături de Instituția Prefectului în organizarea acestor alegeri. Am profitat de prezența primarilor și a altor reprezentanți ai primăriilor din județ pentru a discuta și despre alte chestiuni administrative, cum sunt obligația actualizării componenței Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență și a Planurilor de apărare împotriva fenomenelor hidrometeorologice periculoase. Conform reglementărilor legale în vigoare, aceste planuri se revizuiesc si se aprobă de către Comitetele Locale pentru Situatii de Urgență odată la 4 ani si se actualizează anual sau ori de câte ori apar modificări”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii la finalul întâlnirii de lucru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

