Expres

„Furtună” de zăpadă artificială în Poiana Brașov, din această noapte

„Furtună” de zăpadă artificială în Poiana Brașov, din această noapte

Deși temperaturile de afară, în acest moment, sunt mai degrabă specifice unei zile de primăvară, se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile din masivul Postăvarul și, având în vedere prognoza meteo pentru zilele următoare, am început pregătirile pentru ca la noapte să pornim sistemul de producere a zăpezii artificiale pe pârtiile din partea inferioară și să completăm stratul de zăpadă de pe pârtiile din partea superioară, în zonele de uzură. Obiectivul municipalității este ca, dacă se mențin condițiile meteo, în următoarele zile să deschidem și pârtiile din partea inferioară, Drumul Roșu și Sulinar.
În condițiile producerii de zăpadă artificială, schiați cu precauție, reducând considerabil viteza, deoarece unde acționează instalațiile de producere a zăpezii consistența acesteia este diferită, încetinind foarte mult alunecarea. Totodată, purtați ochelari de schi, pentru a beneficia de o vizibilitate bună. În zonele în care se produce zăpadă sunt montate semne de atenționare.
În acest moment se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile deschise, dar în primele ore ale dimineții stratul de zăpadă este înghețat.
Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie măsoară 50 de cm în zona de deasupra lacului și până la 30 de cm pe traseele amenajate la telescaunul Ruia.
Se schiază în continuare pe pârtiile din partea superioară a masivului și pe cele pentru începători.
Astăzi se schiază în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia. De asemenea, cei care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa au la dispoziție pârtiile Bradul și Stadion.
Funcționează următoarele sisteme de transport pe cablu: ambele telecabine, Capra Neagră și Kanzel, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Bradul, Stadion.
Vă reamintim că cetățenii care au domiciliul în Brașov beneficiază, în fiecare zi de miercuri, de o reducere de 50% la ski-pass-urile de o zi, la cele valabile 4 ore, precum și la cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00.
!!! Cei care merg la schi săptămâna viitoare, de luni până joi, beneficiază de reducerea tarifelor la transportul pe cablu: la telecabina Capra Neagră și telegondolă, în loc de 6 puncte anulate/urcare se vor consuma doar 5, la telecabina Kanzel 4 în loc de 5, iar la telescaunul Ruia fiecare schior va consuma 3 puncte în loc de 4.
Cartelele achiziționate în sezonul 2023 – 2024 și rămase neconsumate la finalul acestuia, atât pentru puncte, cât și pentru cele cu ore sau zile, pot fi utilizate și în acest sezon.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.
Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro. Utilizatorii își pot încărca online ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul trebuie să-și creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, găsiți pe www.skibv.ro.
Și accesarea opțiunilor valabile pentru „Miercurea brașovenilor“ este posibilă online, prin intermediul skibv.ro. Site-ul a implementat un sistem în care utilizatorul care are deja un cont înregistrat trebuie să încarce un selfie în care să apară clar portretul și cartea de identitate, ținută în apropierea feței. Validarea solicitării durează câteva minute, iar ulterior acesteia, în urma unui refresh al browserului, utilizatorul vede pe site mesajul „Cont eligibil pentru Miercurea brașovenilor“. Reducerea de 50% se aplică automat în pagina „Finalizare comandă“, doar pentru produsele incluse în acest program. Mai multe detalii sunt oferite pe site.
Pentru a scăpa de stresul găsirii unui loc de parcare, puteți utiliza cele două linii de transport în comun care fac legătura dintre Brașov și Poiană: linia 20, din Livada Poștei și linia 100, de la gara Brașov, care are stații și la Camera de Comerț și în livada Poștei.
Cei care utilizează autoturismele proprii pot parca în parcarea multietajată din Poiana de jos, iar de acolo beneficiază de transport gratuit pe autobuzele de pe linia 60, în baza tichetului de parcare, pentru toți ocupanții autoturismului.

TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN POIANA BRASOV SEZON 2024-2025

TIP CARTELAADULŢICOPII 6 – 12 ANI
TELECABINE
URCARE SIMPLĂ40 LEI25 LEI
URCARE ŞI COBORÂRE65 LEI35 LEI
COBORÂRE40 LEI25 LEI
TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI
10 puncte70 LEI40 LEI
20 puncte130 LEI65 LEI
30 puncte180 LEI100 LEI
60 puncte320 LEI170 LEI
80 puncte380 LEI210 LEI
120 puncte550 LEI300 LEI
240 puncte930 LEI490 LEI
Cartela de sezon personalizata si netransmisibila5.000 LEI3.000 LEI
ABONAMENTE
De la ora 1100175 LEI105 LEI
De la ora 1300140 LEI70 LEI
De la ora 140090 LEI55 LEI
4 ore (de la prima intrare in ziua cumpărării)165 LEI100 LEI
1 zi220 LEI130 LEI
2 zile370 LEI195 LEI
3 zile510 LEI265 LEI
4 zile620 LEI330 LEI
5 zile730 LEI380 LEI
6 zile830 LEI445 LEI
10 zile din sezon(consecutive sau nu)1.550 LEI890 LEI
20 de ore din sezon (timp minim 1 h )720 LEI390 LEI
1 oră bandă35 LEI
2 ore bandă45 LEI
10 puncte bandă50 LEI
20 puncte bandă90 LEI
30 puncte bandă110 LEI
4 ore bandă65 LEI
6 puncte bandă35 LEI
1 zi covor rulant90 LEI
GARANTIE CARTELA20 LEI20 LEI

NUMĂR PUNCTE ANULATE PE TIP DE INSTALAȚIE DE TRANSPORT PE CABLU

Sezon 2024 – 2025

INSTALATIE DE TRANSPORT PE CABLU POIANA BRASOVLUNI -DUMINICA In perioadele 07.12.2024 –31.12.2024 20.01.2025 –20.02.2025

VINERI -DUMINICA In perioadele 03.01.2025 – 05.01.2025 10.01.2025 – 12.01.2025 17.01.2025 – 19.01.2025 21.02.2025 – 23.02.2025 28.02.2025 – 02.03.2025
LUNI – JOI In perioadele 01.01.2025 – 16.01.2025 24.02.2025 – 20.03.2025LUNI –DUMINICA In perioada 03.03.2025 – 30.03.2025
TELECABINA CAPRA NEAGRĂ6 PUNCTE6 PUNCTE5 PUNCTE5 PUNCTE
TELEGONDOLA POSTAVARUL6 PUNCTE6 PUNCTE5 PUNCTE5 PUNCTE
TELECABINA KANZEL5 PUNCTE5 PUNCTE4 PUNCTE4 PUNCTE
TELESCAUN RUIA4 PUNCTE4 PUNCTE3 PUNCTE3 PUNCTE
TELESCAUN LUPULUI3 PUNCTE3 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE
TELESCHI BRADUL2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE
TELESCHI RUIA2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE
TELESCHI SUBTELEFERIC2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE
TELESCHI STADION1 PUNCT1 PUNCT1 PUNCT1 PUNCT


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Român
5 ore în urmă

Puneți mâna și investiți în noi trasee/pârtii,și catalogați le pe nivel de pregătire,sa nu se mai amestece începătorii, majoritatea teribiliști cu cei pregătiți și civilizati dpdv sportiv . In acest moment e o amestecătură de nu îți vine să crezi.Hai… Citeşte mai mult »

Român
23 minute în urmă

Observ că sunt unii care dau dislike la comentarii așa,de tâmpiți doar ca să se afle în treabă. Băi,panaramelor,va place cum e in Poiana?! Stațiune de cocalari și pe pârtiile de schi este haos total. Dați dislike de tâmpiti sau… Citeşte mai mult »

Back to top button