Expres

Centrul de recuperare medicală din Noua va fi redeschis

Centrul de recuperare medicală din Noua va fi redeschis

Consiliul Local a aprobat, în prezența ÎPS Mitropolitul Ardealului Laurențiu Streza, propunerea primarului George Scripcaru de reluare a parteneriatului dintre municipalitate și Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu pentru a redeschide Centrul de recuperare medicală amenajat în clădirea Căminului pentru persoane vârstnice.
În perioada 2019 – 2020, când acest centru a funcționat doar câteva luni, din cauza apariției pandemiei de COVID, activitatea de recuperare medicală derulată a fost una benefică pentru cetățenii municipiului Brașov. În intervalul de timp menționat au fost prestate un număr de 6.084 de proceduri de recuperare medicală către beneficiarii DAS Brașov, dar și către alte persoane care au solicitat acest lucru.
,,Centrul din Noua, știți bine, este nefuncțional astăzi. Prin parteneriatul cu Mitropolia Sibiului și cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului, o să îl repunem în funcțiune. Din punct de vedere material, financiar, vor participa alături de noi și, evident, multe mii de oameni vor putea să beneficieze de acest centru de recuperare. Partea procedurală s-a derulat astăzi și sper ca în cel mai scurt timp să îl punem în funcțiune. Avem nevoie și de personal. Important era să facem acest pas, astăzi, deoarece licența de funcționare pentru serviciile sociale este a mitropoliei și ca să funcționăm trebuie să avem această condiție îndeplinită. Îi mulțumesc ÎPS Laurențiu Streza pentru că, după ce am discutat acum câteva săptămâni, și-a făcut timp să vină să facem acest lucru astăzi aici și să aprobăm acest parteneriat”, a explicat primarul George Scripcaru.
Centrul de recuperare medicală care va funcționa în baza parteneriatului dintre municipalitate și Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu va trebui să asigure un pachet minim de servicii medicale comunității locale, după cum urmează:
a) servicii de asistenţă medicală în specialitatea recuperare medicală, medicină fizică şi balneologie;
b) servicii de recuperare medicală prin terapii specifice, respectiv: fizioterapie, hidroterapie, kinetoterapie, terapie ocupaţională, masaj şi altele asemenea.
Durata parteneriatului este de 5 ani de zile.

Colegiul Andrei Șaguna se va extinde în clădirea fostei Facultăți de muzică și în spațiile în care a funcționat baia comunală

Tot în ședința de Consiliul Local de luni, mitropolitul Ardealului ÎPS Laurențiu Streza și primarul George Scripcaru au anunțat extinderea parteneriatului dintre municipalitate și mitropolie în ceea ce privește funcționarea Colegiului Național „Andrei Șaguna“, prin extinderea spațiilor în care funcționează acest colegiu în clădirea Facultății de Muzică – instituție care din anul universitar următor se va muta în alte spații – precum și în clădirea fostei băi comunale.
Atât clădirea în care funcționează Colegiul Național „Andrei Șaguna“, cât și cea a Facultății de Muzică și a fostei băi comunale sunt proprietatea Bisericii ortodoxe, colegiul fiind în administrarea municipalității.
,,Arhiepiscopia Sibiului, care patronează această școală de înaltă pregătire, de înaltă importanță pentru întreaga țară, nu numai pentru Brașov, respectiv Colegiul Național «Andrei Șaguna», are o grijă specială. Deși în proprietate avem bisericile din Brașov, noi ne îngrijim ca spațiul acesta să fie extins în așa fel încât elevii atât de merituoși ai acestui colegiu să aibă condițiile necesare pentru desfășurarea activității didactice. Alături de colegiul în sine, de clădirea colegiului, se află locația unde până acum funcționează Facultatea de Muzică. Eliberându-se, o alipim colegiului și apoi încercăm, împreună cu ajutorul pe care ni-l dă administrația locală, cu primăria, cu domnul primar, să extindem și unde a fost baia populară, să se refacă spațiul respectiv, care este într-o stare de degradare avansată, și să fie tot al colegiului Șaguna. Va fi un complex mare educațional. Noi nu avem niciun interes să transformăm sau să deturnăm vocația acestui așezământ, pentru că Sfântul Andrei Șaguna, primul mitropolit al Ardealului, pe lângă cele peste 800 de școli pe care le-a înființat în Ardeal, a înființat și două mari licee: Andrei Șaguna din Brașov și de la Brad, care nu mai există, și a avut și o facultate de teologie în Sibiu. Dorim să continuăm preocuparea aceasta pentru educația poporului a Sfântului Andrei Șaguna, ocrotitorul nostru”, a precizat Înalt Prea Sfinția Sa Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului.
Potrivit primarului George Scripcaru, odată cu extinderea parteneriatului care va include clădirea Facultății de muzică și fosta baie comunală, primăria va încerca completarea Documentației de Autorizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) elaborată pentru eficientizarea energetică a clădirii colegiului, proiect finanțat prin Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, astfel încât să includă reabilitarea și adaptarea acestor spații pentru elevii colegiului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button