Expres

Finanțatorul lui Călin Georgescu, un misterios antreprenor din Brașov

Finanțatorul lui Călin Georgescu, un misterios antreprenor din Brașov

Șocanta reușită în primul tur al alegerilor prezidențiale l-a adus pe independentul Călin Georgescu în lumina reflectoarelor. A fost acuzat că lucrează cu ferme de troli, având mii de conturi pe Tiktok, și că ar fi sponsorizat, din umbră, de un milionar-fantomă, candidatul însuși învăluindu-se într-o „perdea de fum”. Așa a apărut în atenție și misteriosul bogătaș BOGPR, care i-a coordonat și finanțat campania lui Călin Georgescu.
Potrivit jurnaliștilor de la „Gândul”, la începutul acestui an, el a apărut de nicăieri pe TikTok, unde, ascuns în spatele unui cont, s-a remarcat prin donațiile de sute de mii de euro către maneliști, dar a început să doneze sume impresionante și altor conturi, ba, la un moment dat, s-a vorbit că ar fi virat peste 2 milioane de euro unor influenceri cunoscuți din România. Astfel, a ajuns să-și creeze o reputație în mediul online, dar a avut grijă mereu să nu-și dezvăluie chipul.

În urma unor investigații jurnalistice, întinse pe mai multe zile, o echipă „Gândul” a reușit, însă, să-i afle identitatea și nu doar atât.
„BOGPR, pe numele real Bogdan Peschir (fost Paraschivoiu), este proprietarul unor firme de IT și e stabilit în Brașov. Acolo, el ocupă și o vilă tip unitate militară, într-una dintre zonele selecte ale orașului, nu departe de Piața Sfatului“, scriu cei de la „Gândul”, publicând și fotografii, în care i-au blurat chipul.

Aparent, Bogdan Peschir nu iese cu nimic în evidență. Cu toate că în garajul vilei sale se găsesc un BMW Z4M și un Porsche Cayenne, însumate la peste un sfert de milion de euro, susținătorul lui Călin Georgescu circulă cu taxiul și se îmbracă fără să epateze. Semn că încearcă să fie cât mai discret, mai remarcă jurnaliștii.

Finanțatorul lui Călin Georgescu, Elon Musk de România

Poate cel mai important donator de pe TikTok, BOGPR îl promovează intens pe Călin Georgescu, nesfiindu-se să-și declare afinitățile politice. De altfel, contul său, 50bgpr, are sigla electorală a lui Georgescu.

Zilele trecute, BOGPR a postat pe contul său un mesaj „de reținut”:

„Pentru cei interesați de identitatea mea și promovarea lui Călin Georgescu pe Tiktok. Sunt un antreprenor și investitor român. Nu am afaceri cu statul, nu sunt mason și nu mi s-a oferit vreo potențială funcție sau vreun beneficiu material din partea campaniei CG. Nici măcar nu îl cunosc personal. Suportul meu pentru dânsul este complet voluntar. Consider că nu fac nimic imoral să sprijin o campanie în care cred. La fel cum Elon Musk a susținut cu peste 100 milioane de dolari și promovare prin contul personal sau apariții publice campania Trump în SUA. Cred că antreprenorii români au dreptul să susțină oamenii în care cred, oamenii care pot produce o schimbare reală a sistemului ticălos care ne-a distrus țara. Vă mulțumesc!”.

După acest mesaj, BOGPR a revenit cu altul, „de interes general”:

„Cu mine nu funcționează intimidările și amenințările voalate. Vă aduc la cunoștință că atingerea adusă vieții private este sancționată de codul penal românesc (art. 226 și altele), la fel și calomnia, defăimarea. Aceste articole menționează inclusiv pedeapsa cu închisoarea. Mai mult, urmează să înregistrez brandul BOGPR și va intra sub incidența legilor internaționale. Începând de astăzi, dacă nu vă opriți cu sugestiile și defăimarea sau calomnia publică (inclusiv de pe conturi făcute pentru trolling) vă anunț că nu cedez până nu veți plăti daune morale pe cale legală și voi ruga organele competente să investigheze, respectiv să aplice, pedepsele corespunzătoare. P.S. Atacurile sistemului făcute prin diverse mijloace mă motivează și mai mult să îl susțin pe Călin Georgescu și îmi confirmă că le este frică, prin urmare este alegerea corectă pentru popor”.

Presa a scris că în spatele campaniei lui Călin Georgescu ar fi fost identificate și mai multe „ferme de troli” și că ar exista indicii ale unor „jocuri externe”.

Supranumit „Regele TikTok-ului”, BOGPR s-a ocupat în detaliu de campania desfășurată pe rețeaua socială atât de populară în România.

Dacă înainte cu o săptămână, Călin Georgescu nici nu era cuprins în sondajele apărute în spațiul public (altă chestiune inexplicabilă), în doar câteva zile, candidatul independent a apărut ca opțiune serioasă de vot pentru românii chemați la urne.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Gigi Duru
3 ore în urmă

BOGPR = Agent rus, de acolo si banii

Barbu Gh.
Răspunde la  Gigi Duru
4 minute în urmă

Faraoane, cum era poezioara aia?

„Duru, duru, duru, duru
Cea mai bună p***dă-i kuru”

Poponautule mic, de aceea ești tu împotriva lui Georgescu? Datorită „orientării” tale ești cu iubitoarea de devianți? Tu, viligheiu…

Barbu Gh.
6 minute în urmă

Comentariile!?

Fă, jighiro, de ce cenzurezi!?

Back to top button