Mitropolitul Ardealului a slujit în biserica din Vad
Mitropolitul Ardealului a slujit în biserica din Vad
Credincioșii din satul Vad, comuna Șercaia, județul Brașov, Protopopiatul Făgăraș, au primit binecuvântare arhierească la hramul Bisericii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, relatează Ziarul „Lumina“. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat comunitatea, prezența sa în mijlocul credincioșilor reprezentând și o încununare a lucrărilor desfășurate în ultimii doi ani în cadrul parohiei. Credincioșii din Vad l-au întâmpinat pe ierarh în număr mare, iar în soborul slujitor s-au aflat pr. Iulian David, protopopul de Făgăraș, preotul paroh Ioan Rînea și alți slujitori ai sfintelor altare.
Odată cu venirea actualului preot paroh, Ioan Rînea, au fost inițiate noi lucrări de înfrumusețare a lăcașului de cult, pe care părintele paroh le-a prezentat, subliniind contribuția credincioșilor.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a acordat distincțiile de iconom stavrofor fostului preot paroh, Nicuşor Sorin Mustaţă, și cea de iconom, actualului preot paroh, Ioan Rînea. Ctitorii și binefăcătorii lăcașului de cult au primit acte de cinstire.
În încheiere a fost săvârșită o slujbă de pomenire a preoților parohi ce au slujit în lăcașul de cult și au trecut la Domnul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.