Mike Tyson, învins în meciul generațiilor
Mike Tyson, învins în meciul generațiilor
Americanul Mike Tyson, fost campion mondial la categoria grea, a fost învins la puncte de YouTuber-ul devenit boxer Jake Paul, în cadrul unei gale profesioniste desfăşurată vineri seara la Arlington (SUA), informează AFP.
Tyson, în vârstă de 58 de ani, care nu mai boxase ca profesionist din 2005, a avut un debut bun de meci, dar apoi a fost dominat clar de Paul (27 ani), căruia arbitrii judecători i-au acordat victoria în unanimitate, la capătul celor opt runde a câte 2 minute.
„Este o mare onoare, Mike Tyson este o legendă, cel mai mare din istorie, el m-a inspirat. A fost o luptă foarte dură, aşa cum mă aşteptam”, a spus Jake Paul la final.
„Sunt fericit, nu trebuie să demonstrez nimic nimănui altcuiva decât mie. Am fost mulţumit de ceea ce am putut să fac”, a comentat la rândul său Tyson.
Gala de box de la Arlington s-a disputat pe stadionul echipei de fotbal american Dallas Cowboys, în faţa a 72.300 de spectatori.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.