Expres

Încă un sat fără praf și glod pe drum județean

Tronsonul intravilan din DJ 130B intră în reabilitare

Ultima acțiune în teren pe care a făcut-o Szenner Zoltan în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov a fost predarea amplasamentului și transmiterea Ordinului de începere a lucrărilor de reabilitare a tronsonului din intravilanul satului Grid, din cadrul drumului județean DJ 130B Părău – Grid – Perșani.

Necesitatea modernizării acestui drum am susținut-o din prima clipă în care am preluat drumurile județene, pentru că nu e normal ca tronsonul extravilan, Părău – Grid să fie asfaltat, iar tronsonul din intravilanul satului Grid să nu fie modernizat. Am locuit mai demult pe o stradă care nu era asfaltată, știu exact ce înseamnă, cât disconfort produce praful care se ridică la trecerea fiecărei mașini.
Am spus la început că voi face tot ce ține de mine ca să demarăm lucrările de reabilitare și am considerat-o o promisiune. Mă bucur că acum, cu doar câteva zile înainte de finalizarea mandatului am reușit să mi-o îndeplinesc
”, a declarat acesta.
Szenner Zoltan a reiterat faptul că demararea oricărui proiect de infrastructură este încărcată de multe etape birocratice.
Pentru cineva care nu a făcut asta este inimaginabil câte demersuri și câte etape trebuie parcurse de la stadiul inițial, până când se pot începe efectiv lucrările de execuție. A trebuit finalizat Studiul de fezabilitate, realizată procedura de achiziție pentru lucrările de proiectare și execuție, proiectantul având sarcina de a întocmi documentația DTAC, obținut Certificatul de urbanism și toate avizele solicitate prin Certificat, după care s-a putut finaliza Proiectul tehnic. În cursul proiectării s-a modificat soluția constructivă pentru pod și pentru o parte din rețeaua de evacuare a apelor pluviale, iar asta a dus la automat la reavizarea soluțiilor propuse de proiectant de către Serviciul de Gospodărire a Apelor și Agenția de Protecția Mediului și doar după aceea am putut obține și Autorizația de construcție. După finalizarea proiectului au mai trebuit avizați indicatorii tehnico economici în Comisia tehnico-economică și aprobați în plenul Consiliului Județean, iar la final făcută procedura de achiziție pentru serviciile de dirigenție de șantier. Sunt sigur că acum, ulterior, am uitat cîteva etape, dar oricum au fost multe. Am ținut legătura permanent cu toate persoanele implicate în proiect, (dacă a trebuit i- am mai și bătut la cap) am sunat pe oricine a trebuit ca să obțin un răspuns sau să urgentez obținerea unui aviz și cu contribuția tuturor părților implicate am reușit să ajungem în sfârșit la punctul acesta”, a mai spus oficialul CJ.

Ce lucrări se vor face

În cadrul contractului vor fi realizate următoarele lucrări din intravilan Grid:

  • Pe partea carosabilă se va realiza o structură rutieră complet nouă, cu 25 cm strat de fundație din balast, 15 cm strat de piatră spartă și 2 straturi de asfalt, de 6 respectiv de 4 cm;
  • Pe traseul drumului se vor amenaja și intersecțiile cu drumurile laterale și se vor reface accesele către proprietăți pe amplasamentele existente, cu 15 cm strat de balast, strat de uzură din beton cu plasă sudată. Acolo unde accesele trec peste șanțuri sau rigole au fost prevăzute podețe tubulare de D400 mm;
  • Se vor amenaja trotuare cu lățimea minimă de 1 m, pe ambele părți ale drumului, acolo unde situația din teren va permite;
  • Sistemul de scurgere a apelor pluviale este prevăzut cu rigole carosabile, șanțuri trapezoidale sau sistem de canalizare cu tubulatură îngropată în funcție de necesități. Pe traseul drumului în mai multe puncte este necesară subtraversarea drumului pentru a evacua apa din șanțuri sau rigole, în aceste puncte sunt prevăzute podețe tubulare din beton cu diametrul de D630-1000 mm;
  • Podul de pe traseul drumului va fi demolat și reconstruit. Noul pod va avea două culei din beton armat, suprastructură din 17 grinzi de beton armat și tablier din beton armat și va avea o lungime de 14 m, deschidere de 10 m, cu 2 benzi de carosabil cu lățimea de 3,5 m, trotuare cu lățimea de 1,5 m pe ambele părți și parapete metalice la carosabil și la trotuare. În cadrul lucrărilor la pod se va amenaja și albia râului în amonte și în aval cu ziduri de sprijin din beton armat.
    Deocamdată, constructorul face organizarea de șantier și va executa lucrările pregătitoare pe care le vor permite condițiile meteo: canalizarea pluvială, refacerea podețelor pentru scurgerea apelor pluviale de pe traseul drumului, relocarea conductelor de apă și gaz de pe pod, iar după Sărbători, dacă vremea va permite va executa și podul tehnic necesar pentru devierea circulației înainte de demolarea podului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button