Brașovul are consilier tehnic Salvaspeo
Brașovul are consilier tehnic Salvaspeo
Județul Brașov are, din această lună, un consilier tehnic Salvaspeo, un salvator speolog cu experiență și calificare legală pentru a conduce o acțiune de salvare în peșteră. Marius Moise, salvator montan și speolog în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov, practică speologia de 15 ani și a promovat examenul de licență sâmbătă, 5 octombrie, în cadrul exercițiului național Salvaspeo desfășurat în peștera Ciur Ponor, din masivul Pădurea Craiului.
Scenariul exercițiului a început cu un incident în care un speolog s-a accidentat în peștera Ciur Ponor, la 80 de metri de la intrare. Acesta a suferit un traumatism la piciorul drept și nu a mai putut continua deplasarea singur. Alarma s-a dat la ora 9:43.
Echipele Salvaspeo au fost mobilizate și coordonate din punctul de comandă instalat lângă intrarea în peșteră. Victima a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, unde salvatorii au creat un punct cald. În același timp, alte echipe Salvaspeo au montat sistemele de corzi, inclusiv o tiroliană, necesare pentru evacuarea în siguranță a speologului accidentat, în zonele cu obstacole.
Semnalul de începere a evacuării a fost dat la ora 13:30, doar după ce sistemele de corzi au fost instalate și verificate la fiecare obstacol, iar echipele de salvatori au fost pregătite să asigure transportul neîntrerupt al tărgii spre ieșire. Targa a ajuns la suprafață în siguranță la ora 18:30, după o operațiune de evacuare de cinci ore.
La exercițiul din peștera Ciur Ponor au participat 33 de salvatori speologi, dintre care trei – doi tehnicieni și noul consilier tehnic – au făcut parte din echipa Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov.
În paralel cu acest exercițiu, un altul a avut loc în peștera Stanul Cerbului, situată tot în masivul Pădurea Craiului. Exercițiile de sâmbătă au reprezentat și examenele de absolvire ale cursului de Salvator din Mediul Subteran Speologic, desfășurat începând cu 29 septembrie la Roșia, județul Bihor. La curs au participat 19 speologi din șase județe. În total, la activitățile din acest weekend au participat patru salvatori din cadrul Salvamont Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.