Polițiștii rutieri brașoveni, acțiuni în cadrul proiectului ROADPOL Safety Days / Simulator de impact, folosit într-una dintre activități (video)
Polițiștii rutieri brașoveni, acțiuni în cadrul proiectului ROADPOL Safety Days…
În perioada 16 – 22 septembrie 2024, polițiștii rutieri brașoveni acționează în cadrul unui calendar de activități stabilit conform organizației internaționale a polițiilor rutiere ROADPOL. Proiectul este susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, prin adoptarea, de către participanții la trafic, a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.
Astfel, ieri, 18 septembrie, a fost organizată o acțiune, împreună cu un producător de sisteme de siguranță auto, pentru conștientizarea conducătorilor auto și a pasagerilor asupra importanței centurii de siguranță. Cei opriți în trafic au putut testa, printr-un simulator de impact, dinamica ocupantului într-un posibil accident frontal.
Tot în activitățile curente, pe care Poliția Rutieră urmează a le desfășura, se va acționa, în special, pentru depistarea celor care șofează agresiv, precum și a conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive.
„Întrucât, în cadrul aceluiași proiect, ziua de 18 septembrie 2024 a fost numită Ziua fără persoane decedate din accidente rutiere pe drumurile publice din Europa, ne bucurăm că am reușit să ne atingem obiectivul, unul pe care ne străduim să îl atingem în fiecare zi.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, vor continua activitățile specifice pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere negative și menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
sa foloseasca ei simulatorul de impact da FARA centura, asa cum o fac deobicei