Creșă nouă la Ghimbav
Creșă nouă la Ghimbav
După mulți ani în care o astfel de unitate a lipsit, orașul Ghimbav are o creșă, care a fost inaugurată de primarul Ionel Fliundra, în prezența ministrei Educației, Ligia Deca, dar și a ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea. Evident, a fost tăiată și o panglică, oficialii fiind ajutați de o fetiță din oraș.
Creșa de la Ghimbav a fost apreciată de ministra Educației ca fiind o unitate modernă, așa cum ar trebui să fie în toată țara. Noua creșă a fost așteptată de mulți ani ghimbășeni, în special de către cei din zona nouă a orașului, unde locuiesc numeroase familii tinere, notează brasovmetropolitan.ro.
Activitatea creșei de la Ghimbav începe cu două grupe formate din copii care au vârsta mai mare de 2 ani.
Mai mult au durat procedurile și hârtiile
Pentru construirea unei creșe, autoritățile locale din Ghimbav au obținut în urmă cu mai mulți ani o finanțare de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar unitatea ar fi trebuit să se realizeze conform unui proiect-tip. Însă, primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra, a spus că la nivelul administrației locale a fost luată decizia îmbunătățirii proiectului.
„Am obținut acordul Ministerului Dezvoltării pentru noul proiect. Inițial, conform studiului de fezabilitate, valoarea investiției pentru construcția reproiectată a ajuns la 7,1 milioane de lei, iar astăzi, după ce am finalizat totul, valoarea ajunge la 8,2 milioane de lei”, a declarat primarul orașului.
Lucrările la creșă au început în anul 2021 și au avansat rapid. Însă, a explicat primarul Ghimbavului, în timpul derulării proiectului, nornele legale pentru astfel de unități au fost schimbate de mai multe ori și a fost nevoie de lucrări suplimentare.
Au apărut unele modificări ale reglementărilor privind protecția la incendii și a normativelor sanitare. Pentru a le respecta a fost nevoie de modificarea documentațiilor tehnice, de obținerea avizelor pentru noile soluții propuse de la Direcția de Sănătate Publică și de de la Inspectoratul pentru Situații de urgență, apoi de realizarea unor lucrări suplimentare.
În primăvara acestui an, lucrările au fost terminate, s-au lansat demersurile pentru autorizarea unității, iar Inspectoratul Școlar al Județului Brașov a început să se ocupe de angajări, organigrama unității fiind completată recent.
Locuri de joacă în curtea interioară
Creşa este construită pe un teren cu suprafață de 680 de metri pătraţi. Clădirea are parter şi etaj și multă lumină naturală. Spațiile pentru cei mici sunt amenajate la parter. Aici au fost realizate trei încăperi mari pentru sălile de grupă.
Pe lângă o sală de curs, fiecare grupă are un vestiar, un grup sanitar şi un dormitor. De asemenea, au fost amenajate o sală de mese şi una de festivităţi, dar şi propria bucătărie ultramodernă şi sală de biberonerie.
Totodată au fost create spații administrative şi pentru birouri, au fost instalate panouri solare, dar au fost amenajate și locuri de joacă pentru cei mici, în curtea interioară a unității.
De altfel, fiecare încăpere de la parter are o ieșire directă spre locurile de joacă din curtea interioară.
Foto: Facebook / Ionel Fliundra și Mihaela Parghel
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Ce nu face dom’ primar pentru niste voturi… Si este si functionala? Sau o sa stea cu lacatul pe usa precum piscina inaugurata cu MARE FAST inainte de alegerile din vara!!!