Expres

Elevii mai multor școli brașovene vor învăța în deplasare

Elevii mai multor școli brașovene vor învăța în deplasare

Cele 440 de unități școlare preuniversitare din județul Brașov sunt pregătite să-i primească în prima zi a anului școlar 2024-2025 pe cei peste 92.000 de copii și elevi înscriși, potrivit Inspectoratului Școlar. Astfel, în județul Brașov, în anul școlar 2024-2025, vor funcționa: 15 creșe (arondate unităților cu personalitate juridică); 217 grădinițe; 40 de școli primare; 100 școli gimnaziale, 44 de colegii, licee și școli profesionale
3 școli postliceale (private); un centru județean de excelență, cinci centre de educație incluzivă; 15 cluburi ale elevilor și cluburi sportive școlare.
21 dintre acestea sunt private, toate celelalte fiind finanțate de la bugetul de stat.
„La 96 de corpuri de clădire – dintre cele 614 destinate procesului instructiv-educativ – au fost efectuate, în această vară, lucrări de reabilitare, consolidare sau reparații curente, în celelalte fiind realizate lucrări de întreținere și igienizare”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov.

Lucrări de construcție nefinalizate

Elevii din două unități școlare sunt relocați în alte unități sau clădiri puse la dispoziție de autoritățile publice locale, din cauza nefinalizării lucrărilor de construcție la clădirile proprii. Este vorba despre cei 234 de copiii ai Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 5 Brașov, a cărei clădire de pe strada Inului nr. 14 se află încă în lucrări de consolidare, și despre cei peste 700 de elevi de nivel primar, gimnazial și liceal ai Colegiului Național Doamna Stanca din Făgăraș.
De asemenea, elevii Școlii Gimnaziale nr. 14 din Brașov care aveau sălile de clasă în Corpul A, de pe strada Lungă nr. 229, își vor desfășura activitatea în următoarele săptămâni, în celelalte corpuri de clădire ale unității: Corpul B din strada Agricultorilor, Nr. 3 și în Corpul C din Stupini, strada Fagurului, Nr.1, pentru care este asigurat transport școlar. La Corpul A se realizează lucrări de mansardare.
La Lunca Câlnicului, elevii de nivel primar (corpul C) se vor muta temporar (o lună) în corpurile de clădire A și B în care funcționează nivelul gimnazial, până la finalizarea lucrărilor de reparații și adaptări în conformitate cu ultimele cerințe ale ISU. Programul școlar se va desfășura în două schimburi. Aici, lucrările au trebuit reluate după ce firma care a câștigat licitația nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, autoritățile publice locale fiind nevoite să reia procedura de atribuire.

Turn prăbușit lângă clădirea școlii

La Liceul Teoretic „Mitropolit Ioan Mețianu” Zărnești nu au fost finalizate lucrările, iar în prima săptămână de școală ciclul primar va funcționa în două schimburi, elevii nivelurilor gimnazial și liceal vor avea cursuri online, iar în perioada 16 – 20 septembrie este programată „Școala Altfel”. Constructorul a dat asigurări că lucrările se vor termina în aceste două săptămâni.
Copiii din satul Beia (comuna Cața) vor începe cu Săptămâna Altfel, deoarece clădirea școlii nu a primit aviz de la Inspectoratul pentru Siguranța în Construcții.
„Biserica Evanghelică, la a cărei clădire învecinată cu cea a școlii, s-a prăbușit un perete, a primit o adresa prin care se dau asigurări că turnul nu se va prăbuși peste clădirea scolii în viitorul apropiat. Din motive de securitate, primarul și directorul școlii au considerat că nu trebuie să riște siguranța copiilor și au amenajat în Căminul cultural trei săli de clasă unde temporar, copiii de grădiniță și de nivel primar își vor desfășura activitatea școlară.
Toate celelalte clădiri în care se desfășoară activitățile cu copiii și elevii dețin avizele necesare sau sunt în curs de obținere”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar.

Mai sunt lucruri de pus la punct

Echipe mixte formate din reprezentanți ai Prefecturii, Inspectoratului Școlar Județean, ISU și DSP s-au deplasat în perioada ultimelor două săptămâni în unități școlare din județul Brașov, cu precădere în cele care dețin cămine și cantine școlare, pentru verificarea stadiului pregătirii acestora în vederea deschiderii noului an școlar.
Au fost constatate deficiențe minore la câteva dintre acestea, deficiențe care au fost sau urmează a fi îndreptate”, mai spun cei de la IȘJ Brașov.
Aceștia precizează că, în ceea ce privește resursa umană, în învățământul preuniversitar brașovean sunt încadrate la acest moment: 5.936 de cadre didactice de predare și 2.242 de cadre didactice auxiliare și personal nedidactic. 99,2% dintre catedrele și posturile didactice sunt acoperite cu personal didactic de predare, diferența până la 100% urmând a fi rezolvată în următoarele zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button